Prioritățile absolute în acest an sunt reabilitarea drumurilor județene, investiții la spitalul județean și organizarea programelor destinate tinerilor
Ședința ordinară din luna ianuarie a consiliului județean a fost organizată la Daia, iar punctul principal de pe ordinea de zi fost adoptarea bugetului de venituri și cheltuieli al instituției pentru anul 2018. În deschiderea ședinței cei prezenți au fost salutați de primarul localității Ulieș, György Sándor.
Ultima actualizare: miercuri, 31 ianuarie 2018
Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita a mulțumit conducerii localității și locuitorilor pentru colaborare și i-a asigurat și pe viitor de faptul că consiliul județean va coopta comunitatea în găsirea soluțiilor la problemele semnalate.
„Am semnalat de mai multe ori că deciziile guvernului demis vor conduce la blocarea totală a activității consiliilor locale, doar din simplul motiv că se dorește finanțarea bugetelor exagerate ale instituțiilor centrale. Deocamdată acest fapt se transpune într-un deficit de 39 milioane de lei în județul Harghita. Acest deficit este pe partea de funcționare, pentru că nu putem renunța la continuarea investițiilor începute și cele planificate de a începe în acest an, dat fiind faptul că aceste investiții au un efect semnificativ asupra creșterii economice”, a afirmat Borboly Csaba.
În vederea stabilirii priorităților bugetului județean, Consiliul Județean Harghita a lansat un chestionar în rândul consilierilor județeni și locali, respectiv a primarilor din județ. Majoritatea respondenților au desemnat problema drumurilor ca fiind cea mai arzătoare, urmată de organizarea programelor comunitare, exploatarea oportunităților din domeniul turismului, respectiv sprijinirea mediului antreprenorial.
În acest an este asigurată finanțare pentru lucrările de reabilitare a drumului județean 123E la Păuleni, finalizarea lucrărilor la podul de la Ciceu, lucrări la drumul 127A și repararea podețelor la Iavardi și Valea Rece. Aceste ultime lucrări sunt necesare pentru îndepărtarea stricăciunilor produse de inundații. Din bugetul local se va moderniza DJ 126, între localitățile Voșlăbeni și Suseni, la fel și proiectarea și execuția lucrărilor pe DJ 131. Din fonduri guvernamentale și fonduri destinate refacerii daunelor provocate de inundații se vor efectua lucrări de proiectare și execuție lucrări la zidul de sprijin din gabioane pe DJ 132. Printre investițiile care pot fi demarate în cursul anului 2018 se numără drumul înspre Băile Harghita și Vârful Liban, lucrările pe drumul județean 134 – din direcția Uilac, respectiv Dârjiu, Mujna înspre hotarul cu județul Mureș. Se planifică elaborarea documentației și a planului tehnici în vederea reabilitării DJ 133, între limita cu județul Mureș și intersecția cu DC15, planul tehnic și execuția de lucrări la podul peste râul Târnava Mare pe DJ 137, satul Porumbenii Mari și decolmatare, refacerea terasamentului și a DJ 135. Continuă programul care vizează construirea trotuarelor în localitățile Ciumani, Joseni, Zetea și Dealu.
Vicepreședintele Barti Tihamér i-a informat pe cei prezenți că s-a aprobat la Alba-Iulia proiectul care vizează reabilitarea drumurilor județene 131 - 133 - 137A până la limita cu județul Brașov, se mai așteaptă doar o aprobare de la București. Se preconizează accesarea de fonduri europene după rectificarea bugetului Uniunii Europene, fiind planificată reabilitarea altor trei drumuri județene.
Se continuă investițiile la Spitalul Județean de Urgență din Miercurea Ciuc, scopul primordial este obținerea încadrării de categoria a II-a, ca spital regional. Nu în ultimul rând se vor începe demersurile în vederea mutării secțiilor de la Șumuleu Ciuc.
Consiliul Județean Harghita a declarat anul 2018 Anul tineretului, iar programele organizate trebuie să aibă în vedere sprijinirea tineretului în a-și crea un viitor pe tărâmurile natale. Tineretul va fi sprijinit nu numai prin intermediul programelor, ci și prin demersuri care au în vedere dezvoltarea economică, fiind planificată înființarea a patru incubatoare de afaceri la Miercurea-Ciuc, Odorheiu-Secuiesc, Cristuru-Secuiesc, Gheorgheni.
Pe lângă hotărârea care vizează bugetul județean au fost aprobate programele de finanțare nerambursabile destinate organizațiilor non-guvernamentale – tineret, familiale, culturale etc. În cursul următoarelor două săptămâni, concursurile de proiecte organizate în acest sens vor fi publicate pe site-ul Consiliului Județean Harghita, în presă și în mediile de socializare.
În debutul ședinței, preotul reformat Fülöp Szabolcs i-a invitat pe cei prezenți la biserica reformată care datează din secolul XIV și unde se execută lucrări de restaurare, pentru a admira frescele unice.
Prezentarea lui Borboly Csaba cu privire la modelarea bugetului județean, respectiv aspecte referitoare la investițiile din județ, puteți accesa la următorul link:
https://www.borbolycsaba.ro/wp-content/uploads/2018/01/Koltsegvetes-2018.pdf
Daia, 30 ianuarie 2018
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)38 vizualizări