Se dorește asfaltarea drumului de beton
Pe pagina destinată procedurilor de achiziție publică a fost publicat anunțul care face referire la reabilitarea drumului județean 138A care duce la Harghita Băi. Valoare investiției, fără TVA se ridică la 8,5 milioane de lei, iar termenul limită de depunere a ofertelor este data de 15 aprilie.
Ultima actualizare: marţi, 26 martie 2019
Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita consideră aceasta investiție a fi una foarte importantă, deoarece în acest fel ar putea fi reabilitată infrastructura rutieră care conduce la una dintre cele mai apreciate destinații turistice, contribuindu-se la atragerea cât mai multor turiști în zonă și la creșterea numărului de înnoptări în unitățile de cazare. Totodată, a menționat că proiectul a ajuns cu greu în această fază, deoarece drumul mai sus amintit nu leagă drumuri naționale. Deocamdată investiția va fi demarată din fondurile consiliului județean.
Borboly Csaba a menționat de asemenea, că în vederea efectuării lucrărilor sunt asigurate sumele pentru acest an. Și mulțumită reprezentanților UDMR în parlament, s-ar putea debloca fonduri pentru reabilitarea acestui drum.
Nu în ultimul rând s-a publicat și anunțul în vederea reabilitării porțiunii drumului județean 138, în localitatea Sub Cetate – drumul de lângă barajul Zetea. Investiția s-ar face pe o porțiune de aproximativ 2,5 kilometri, unde în momentul de față există un drum de beton. Valoarea investiției, fără TVA este de 2,7 milioane de lei, documentațiile se pot depune până în data de 16 aprilie.
Borboly Csaba și-a exprimat speranța că nu vor exista obstacole procedurale în cazul drumurilor mai sus-menționate, respectiv că se vor depune oferte pentru executarea lucrărilor de reabilitare. De asemenea, președintele consiliului județean contează pe sprijinul populației pentru ca aceste anunțuri să ajungă la cât mai multe persoane.
Miercurea Ciuc, 25 martie 2019
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)19 vizualizări