Persoane fizice și juridice de drept public sau privat, care organizează și derulează diferite programe, proiecte și acțiuni culturale, altele decât cele pentru care există programe speciale pot aplica pentru obținerea de finanțare nerambursabilă. Se va sprijini cu prioritate activitatea teatrelor amatoare și fanfarelor din județul Harghita, elaborarea bazelor de date privind valorile patrimoniului cultural județean, dar și activitățile legate de Centenar, și nu numai. Suma aprobată pentru susținerea programelor culturale în acest an este de 350 mii lei. Depunerea ofertelor culturale se poate face la Registratura Consiliului Județean Harghita sau la birourile teritoriale ale instituției.
Ultima actualizare: joi, 22 februarie 2018
Vicepreședintele consiliului județean Biro Barna Botond a declarat cu privire la programul de finanțare că „ne străduim ca organizațiile civile să nu aibă de suferit de pe urma diminuării bugetului deoarece acestea desfășoară activități care vin în completarea celor desfășurate de unitățile administrativ-teritoriale. Este important să sprijinim aceste asociații atât moral, cât și spiritual”.
„Am speranța că prin finanțarea programelor culturale tot mai multe organizații civile și culte religioase vor organiza activități menite a impulsiona și promova viața culturală din județ. La fel de importantă este și păstrarea obiceiurilor populare și culturii materiale, deoarece revitalizarea acestora prin intermediul anumitor evenimente culturale, contribuie nu numai la atragerea turiștilor, dar și la conservarea identității”, a afirmat Borboly Csaba.
Persoana de contact de la care puteți afla informații suplimentare este Ianovits István Zsolt, telefon 0266-207.700, interior 1308, email: ianovitsistvan@judetulharghita.ro , dar și pe site-ul http://palyazatok.hargitamegye.ro/ro/ .
Miercurea Ciuc, 22 februarie 2018
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)35 vizualizări