Se vor construi trei poduri în Poiana Fagului, până în luna octombrie

Pe lângă reabilitarea daunelor provocate de inundațiile de anul trecut, localitatea va fi reamenajată

(0 Votări)30 vizualizări

Din luna martie se lucrează  pe șase drumuri județene. În Poiana Fagului se execută lucrări de reabilitare la trei poduri, iar acestea vor trebui finalizate până în luna octombrie. La fața locului, s-au aflat într-o vizită de lucru Borboly Csaba, președintele consiliului județean, Becze István, Kolozsvári Tibor și Csillag Péter consilieri județeni, respectiv Tankó Péter, viceprimarul localității Lunca de Jos. 

Inundațiile de anul trecut au cauzat daune atât de mari încât este nevoie de reconstruirea celor trei poduri din localitatea Poiana Fagului. Fenomenele meteorologice au cauzat daune și structurii drumului, care a fost întărit în cursul toamnei anului trecut în vederea asigurării siguranței circulației, în momentul de față prioritatea fiind reprezentată de reconstruirea podurilor. Una din cele mai importante intervenții are în vedere ca în locul unui pod îngust, acesta trebuie refăcut asigurând două benzi de circulație pe o lungime de 12 metri.

La ședința consiliului județean de anul trecut din luna august localitățile din județ, în semn de solidaritate au contribuit la acordarea unei sume semnificative localității sus-menționate.

Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita a atras atenția locuitorilor cu privire la restricțiile temporare de circulație pe porțiunile unde se execută lucrări  și așteaptă în continuare opiniile acestora vizavi de executarea lucrărilor. Președintele instituției a menționat că pe lângă aceste lucrări vor fi întărite malurile și vor fi și alte demersuri care vor contribui la atractivitatea localității din punct de vedere turistic. Este importantă respectarea termenelor de execuție, deoarece este nevoie de finalizarea lucrărilor, până la începerea sezonului ploios.

Becze István, consilier județean a menționat faptul că în urma donațiilor, Organizația teritorială a UDMR a reușit să acorde sprijin unor familii care au fost grav afectate de inundații, prin sprijinirea lucrărilor la casele de locuit sau asigurarea de material lemnos pentru perioada iernii.

Miercurea-Ciuc, 29 martie 2017


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«decembrie, 2024»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774