Vizită la Clubul sportiv Intersport din Miercurea-Ciuc
În cursul zilei de miercuri, 11 mai, Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita a făcut o vizită la clubul de ciclism Intersport din Miercurea-Ciuc în vederea semnării contractelor de finanțare a activității clubului condus de campionul paralimpic, Novak Carol Eduard.
Ultima actualizare: joi, 12 mai 2016
Sportul este un domeniu de importanță al strategiei județene, astfel prin intermediul programelor de finanțare, consiliul județean dorește să asigure posibilități de practicare și de motivare a populației județului în a face sport. În acest an la consiliul județean s-au depus 70 de proiecte în vederea obținerii de finanțare pentru desfășurarea activităților sportive, dintre acestea au fost evaluate pozitiv 56 de proiecte. Trei dintre aceste proiecte au fost câștigate de Clubul sportiv Intersport pentru organizarea competițiilor de juniori, promovarea ciclismului profesionist, achiziționarea de echipament și susținerea pregătirii campionului paralimpic Novak Carol Eduard. „Ne dorim ca prin intermediul acestor finanțări să poată fi atrași tot mai mulți tineri și copii spre o viață activă. Eu cred că dacă tineretul nu are obiective clare şi nu lucrează pentru a atinge acele obiective, se va pieri. Sportul reprezintă o sursă de motivare în rândul tinerilor”, a afirmat Borboly Csaba.
Campionul paralimpic Novak Carol Eduard a spus că este onorat de această vizită care este o confirmare a susținerii și aprecierii muncii depuse. Acesta a făcut o scurtă prezentare a istoricului echipei de ciclism care a început ca o echipă de amatori și a devenit cea mai profesionistă echipă de acest fel din Europa de Est. În spatele acestui renume, cheltuielile în ceea ce privește asigurarea funcționării clubului depășesc bugetul acestuia. În legătură cu acest fapt, campionul paralimpic a ținut să menționeze că „avem un buget de 130 de mii euro, iar acest sprijin oferit de Consiliul Județean Harghita reprezintă 10% din acesta. Sunt mândru de realizările obținute de-a lungul timpului și îmi doresc să fiu un model pentru tineri. Banii obținuți îi vom folosi pentru organizarea a patru competiții pentru juniori, materiale și echipamente, precum și pentru pregătirea mea în vederea participării la olimpiada de la Rio de Janeiro”.
La întâlnire a fost prezent și consilierul județean Szentes Antal care de-a lungul timpului s-a implicat activ în susținerea proiectelor sportive indiferent de ramură. Acesta a spus că și chiar dacă munca depusă pentru înaintarea unui proiect de finanțare este costisitoare, concursurile de proiecte ale consiliului județean se doresc a fi un sprijin, fie acela de doar câteva mii de lei, în vederea susținerii asociațiilor și cluburilor sportive din județ.
La finalul întâlnirii, Novak Eduard a prezentat membrii echipei continentale, atelierul de biciclete și planul competițional la care va participa clubul de ciclism.
Miercurea-Ciuc, 11 mai 2016
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)44 vizualizări