(1 Votări)171 vizualizări „Aventură şi provocare pentru copii”
În curtea Centrului de Dezvoltare Timpurie şi de Reabilitare din Sânmartin a fost amenajată o alee terapeutică cu o lungime de 120 m şi cu o lăţime de 1 m. Pista care se schimbă din patru în patru metri este denumită parc pentru mersul desculţ, deoarece vizitatorii vor putea merge desculţ prin pietre, apă, ramuri de pin, scoarţă.
Ultima actualizare: joi, 02 august 2012
Stabilimentul a fost realizat prin munca voluntarilor şi cu sprijinul autorităţilor publice locale şi al antreprenorilor, fiind inaugurat pe 1 august în prezenţa copiilor din centru şi a părinţii lor, angajaţilor şi demnitarilor locali şi judeţeni. Sógor Enikő, conducătoarea instituţiei a relatat că dintre cei 250 de copii care vin la tratament săptămânal, 70% are picior plat, plimbarea pe aleea amenajată fiind benefică în acest sens, deoarece stimulează sistemul nervos, contribuie la îmbunătăţirea ţinutei şi a simţului de echilibru.
„Este o aventură, o provocare pentru copii, ceea ce le motivează”, a declarat Sógor Enikő, mulţumind munca voluntarilor şi sprijinul autorităţilor publice şi al antreprenorilor.
Aleea de terapie a Centrului de Dezvoltare Timpurie şi de Reabilitare a fost realizată într-o lună prin munca voluntarilor şi a angajaţilor centrului. Directoarea a prezentat şi alte planuri de dezvoltare: se planifică construirea unei cetăţi cu senzori pe dealul de lângă alee, în care copii vor avea posibilitatea de a experimenta lumea nevăzătorilor, respectiv se va construi şi o altă alee în care vor putea cunoaşte cum este viaţa persoanelor cu handicap fizic.
La inaugurare au fost prezenţi Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita (de care în mod indirect, prin Spitalul Judeţean de Urgenţă, aparţine centrul) Gergely András, primarul localităţii Sânmartin şi Demeter Ferenc, managerul spitalului judeţean. În cuvintele sale Borboly Csaba a declarat că iniţiativa din Sânmartin este un exemplu demn de urmat, adăugând că realizarea acestui proiect dovedeşte faptul că rezultatele nu depind întotdeauna de fonduri. Preşedintele autorităţii judeţene a oferit pachete de cadou, cu creioane colorate şi cărţi de colorat, pentru copiii din centru, după care şi-a scos pantofii şi a încercat şi el noua alee împreună cu copiii şi adulţii prezenţi.
În instituţie pot participa la tratamente copii cu vârsta între 0-14 ani. Majoritatea copiilor sunt hiperactivi sau au probleme psihosomatice şi tulburări de învăţare.
Miercurea-Ciuc, 1 august 2012