Zilele Ţinutului Secuiesc, Galop Secuiesc – Multitudine de manifestări culturale
Ultima actualizare: joi, 26 mai 2011
La cea de a doua ediţie a Zilelor Ţinutului Secuiesc, cei interesaţi sunt aşteptaţi la programe cu caracter popular şi cultural şi cu participarea interpreţilor mici şi mari. Miercuri, 25 mai, preşedinţii administraţiilor judeţene Mureş, Harghita şi Covasna, Lokodi Edit Emőke, Borboly Csaba, respectiv Tamás Sándor au ţinut o conferinţă de presă, la Sf. Gheorghe, asupra evenimentului care va cuprinde tot Ţinutul Secuiesc istoric. Chiar şi caietul-program al manifestării este impunător, deoarece cuprinde toate evenimentele organizate în cele trei judeţe într-un singur prospect. În cadrul conferinţei de presă, Lokodi Edit Emőke, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita a declarat: reprezentanţii celor trei judeţe şi-au pus în concordanţă planurile, în special în privinţa strategiei turistice. „Acum avem oportunitatea specială de a prezenta împreună oferta noastră turistică, ceea ce nu reprezintă numai Ţinutul Secuiesc istoric, ci cuprinde, de asemenea, ofertele, evenimentele de pe tot teritoriul judeţului Mureş. Trebuie avute în vedere acele oferte, programe care sunt propuse de administraţiile locale, acestea putând atrage în regiune noi turişti.”
Tamás Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna a arătat: de trei ani, în cadrul cooperării secuieşti, cele trei judeţe lucrează împreună pentru realizarea proiectelor comune privind organizarea diferitelor evenimente. Preşedintele a vorbit pe scurt şi despre programul pentru sprijinirea maghiarilor din diasporă. El a menţionat faptul că vor elabora un plan comun pentru a include în programul de colaborare şi localităţile din ţinutul ceangăilor. Zilele Ţinutului Secuiesc vor fi deschise oficial cu Întâlnirea ansamblurilor de dans popular pentru copii şi tineret care va avea loc pe muntele Perkő – a anunţat Tamás Sándor.
În opinia lui Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, seria de evenimente din cadrul Zilelor Ţinutului Secuiesc, reprezintă oportunitatea dezvoltării culturale din Ţinutul Secuiesc. „Noi nu concurăm unii cu alţii, ci creăm solidaritate printre judeţele, scaunele secuieşti, deoarece istoria a demonstrat faptul că dacă secuii se coalizează, nimeni nu-i poate învinge” – a declarat preşedintele consiliului din judeţul Harghita, potrivit căruia prin această serie de evenimente se va auzi mult mai bine glasul Ţinutului Secuiesc şi îşi va putea arăta cultura sa specială şi unică în Uniunea Europeană. Cu această ocazie Borboly Csaba a prezentat Premiul „Orbán Balázs”, care va fi conferit pentru câte o persoană din cele trei judeţe. Asupra persoanelor cărora li se atribuie acest premiu vor decide în comun administraţiile judeţene, la festivitatea de decernare ce va avea loc în data de 8 iunie, la Tg. Mureş.
În opinia directorului Centrului de Cultură Harghita, Ferencz Angéla, unul dintre scopurile principale ale organizatorilor Zilelor Ţinutului Secuiesc este ca aşezările din Ţinutul Secuiesc să-şi cunoască reciproc tradiţiile, valorile – servind acestui scop şi manifestările itinerante. Antal Attila, viceprimarul din Miercurea Ciuc a vorbit despre festivalul „Ziua celor o mie de fete secuience”, care, în mod tradiţional, va avea loc în prima sâmbătă a lunii iulie la Şumuleu Ciuc şi care este un excelent prilej pentru o încărcare spirituală. Începând din anul trecut, această manifestare de mare anvergură este sponsorizată şi de Ministerul Culturii – a anunţat viceprimarul.
Péter Ferenc, primarul de la Sovata, a spus: Sovata este o locaţie importantă a manifestării Zilelor Ţinutului Secuiesc unde nu numai Lacul Ursu asigură un sezon turistic permanent, dar staţiunea poate deveni, de asemenea, locaţia unor manifestări de mai mică amploare.
Pentru prima oară se organizează în afara graniţelor Ungariei cursele preliminarii intitulate „Galop Secuiesc”, ale competiţiei ce poartă titlul „Galop Naţional”. Pregătirile acestui eveniment sunt deja în desfăşurare – a declarat Sztakics Éva, viceprimarul municipiului Sf. Gheorghe. Pe lângă curse se va organiza şi un târg având ca tematică echitaţia şi, de asemenea, va avea loc premiera absolută a operei rock intitulată „Descălecarea”.
Programul Zilelor Ţinutului Secuiesc va fi disponibil în curând pe site-ul www.szekelyfoldnapok.ro .