Academia Harghiteană la Bălan

( Votări)76 vizualizări

În cadrul programul Consiliului Judeţean Harghita „Academia Harghiteană”, în oraşul Bălan în data de 25 octombrie 2011 s-a organizat o întâlnire cu tema educaţiei şi a proiectelor de finanţare.

Scopul programului – organizat în localităţile rurale din judeţul Harghita cel puţin o dată pe an – este asigurarea unui cadru de discuţii între reprezentanţii administraţiei publice locale, reprezentanţii Consiliului Judeţean Hargita, oamenii de ştiinţă, stratul intelectual al localităţii (reprezentanţii bisericii locale, medici, veterinari, pedagogi etc.), angajaţi ai autorităţilor administraţiei publice, care să permită dezbaterea problemelor sociale şi care să asigure posibilitatea de exprimare cu privire la problemele actuale apărute în localitate, în acord cu problemele întregului judeţ.

Prezentatorii evenimentului din Bălan au fost Ferencz S. Alpár, inspectorul şcolar general cu tema educaţiei şi Szép Róbert, directorul de dezvoltare a Consiliului Judeţean Harghita cu tema finanţărilor UE. Pe cei prezenţi i-a salutat Mihai Mereş, primarul localităţii care şi-a exprimat speranţa că discuţiile  în cadrul programului vor avea rezultate. Borboly Csaba, preşedintele consiliului judeţean a vorbit despre obiectivele Academiei Harghitene, accentuând că este foarte importantă consultarea cu intelectualii la nivel local înainte de a lua decizii politice ca acestea să fie bine fundamentate. „În ultima perioadă s-a constatat lipsa unei comunicări creative între intelectualii localităţilor şi autorităţile locale, acest fapt datorându-se inclusiv rigidităţii cu care se fac legăturile de colaborare, această lipsă de comunicare fiind de natură a nu contribui la dezvoltarea localităţilor prin implementarea unor idei, proiecte, iniţiative ce pot veni din partea persoanelor interesate în viaţa comunităţii,” a spus preşedintele CJ, adăugând că este foarte importantă implicarea în viaţa publică a intelectualilor din mediu rural. Borboly Csaba a menţionat că această implicare nu înseamnă participare în politică. „Avem nevoie de un dialog sincer, apolitic”, a afirmat preşedintele.

     Inspectorul şcolar general, Ferencz S. Alpár a vorbit despre legea educaţiei despre care „nu putem spune că e rea sau bună, timpul va decide acest lucru, iar descentralizarea aduce multe schimbări în sistemul de educaţie, de exemplu creşte responsabilitatea la nivel local”. Inspectorul-şef a mai zis că începând de luna ianuarie a anului 2012 30% din cheltuielile materiale ale şcolilor vor fi finanţate din bugetul central în funcţie de cap de elev. „Depinde de noi, care lucrăm în sistemul de educaţie, cum va fi aplicată legea”, a afirmat inspectorul general.

     Szép Róbert, directorul dezvoltare al consiliului judeţean, a prezentat proiectele de finanţare europeană ale Consiliului Judeţean Harghita. El a atras atenţia asupra faptului că elaborarea proiectelor este instrumentul cel mai eficient de colectare de fonduri financiare pentru firme,  ONG-uri şi autorităţi publice, iar prescrierile, proiectele UE nu reprezintă o susţinere normativă, legislativă, ci mai degrabă o oportunitate. „Putem profita de această oportunitate numai dacă dispunem de sistemul de relaţii şi pregătirea, competenţele profesionale necesare”, a spus Szép Róbert, prezentând şi alte posibilităţi de finanţare UE.

     După prezentări participanţii au discutat despre proiectele locale şi noi posibilităţi de a atrage fonduri. Următoarea „Academie” în oraşul Bălan va fi în jurul lunii februarie 2012.

   
POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«noiembrie, 2024»
lmmjvsd
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774