În cursul lunii iunie 2013 a fost finalizată ultima procedură de achiziţie publică din cadrul proiectului „Echipamente pentru îmbunătăţirea intervenţiilor în situaţii de urgenţă”. Astfel, la momentul actual sunt semnate contractele de furnizare pentru toate cele 44 de echipamente licitate, şi anume: 18 ambulanţe, 4 autospeciale pentru lucrul cu apă şi spumă de capacitate mare şi 22 de autospeciale pentru lucrul cu apă şi spumă de capacitate mică.
Ultima actualizare: marţi, 08 octombrie 2013
Conform prevederilor contractuale, până la sfârşitul lunii august 2013 au fost livrate 14 ambulanţe şi cele 4 autospeciale pentru lucrul cu apă şi spumă de capacitate mare, acestea fiind date în comodat Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă ale judeţelor din Regiunea Centru. Celelalte 4 ambulanţe şi cele 22 de autospeciale pentru lucrul cu apă şi spumă de capacitate mică urmează să fie livrate în perioada noiembrie 2013 – februarie 2014.
Proiectul „Echipamente pentru îmbunătăţirea intervenţiilor în situaţii de urgenţă”, finanţat prin Programul Operaţional Regional este implementat de către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Centrul Transilvaniei”, ai cărei membri fondatori sunt judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu. Acesta are o valoare totală de 20.289.752,74 lei, din care 15.765.115,77 lei reprezintă finanţare nerambursabilă şi o durată de implementare de 27 de luni. Programul Operaţional Regional este implementat la nivel naţional de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către ADR Centru, organism intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect.
PREŞEDINTE
Ovidiu DANCU
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)48 vizualizări