(0 Votări)110 vizualizări
Ediția din acest an cuprinde mai mult de 160 de evenimente organizate în peste 60 de localități. Menirea acestora este promovarea culturii în județele Harghita, Covasna și Mureș, dar și prezentarea unicității și a specificului acestei zone. Programele destinate populației românești s-au înmulțit an de an, acest șir de evenimente adresându-se tuturor locuitorilor Ținutului Secuiesc.
Ultima actualizare: vineri, 03 octombrie 2014
civile din județul Mureș organizează în perioada 9-19 octombrie cea de-a cincea ediție a Zilelor Ținutului Secuiesc. La începutul lunii octombrie, miercuri, 1 octombrie a avut loc la sediul consiliului județean din Miercurea-Ciuc, o conferință de presă a cărui subiect central a fost șirul evenimentelor culturale, ocazie de prezentare a broșurii cu programul evenimentelor, în limba română și maghiară.
În opinia președintelui Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba această regiune are un specific cultural care se datorează, în primul rând, populației care locuiește aici, români și maghiari deopotrivă. Organizatorii își doresc ca fiecare locuitori să se regăsească în evenimentele organizate, fapt demonstrat și de sloganul evenimentelor din acest an, și care este „Sărbătoare pentru toți”. Borboly Csaba a afirmat că: „Ne dorim ca prin evenimentele culturale organizate să îi atragem pe tineri și să îi motivăm să rămână în locurile natale. Ne dorim, de asemenea, să existe organizatori și pentru a o suta ediție a Zilelor Ținutului Secuiesc”. Acesta și-a exprimat speranța ca acest eveniment va atrage și turiști în regiune, programele fiind făcute în așa manieră ca pe lângă turiști și localnicilor să le fie trezit interesul de a participa.
„Reprezentanții județelor Covasna, Harghita și Mureș s-au întâlnit de nenumărate ori, fapt care demonstrează că există colaborare în Ținutul Secuiesc. Acesta este și motivul pentru care organizăm Zilele Ținutului Secuiesc, îndrăgim această regiune, muncim și organizăm evenimente aici. Aceste zile au rolul de a întări comunitatea regiunii, la fel ca și Galopiada secuiască, Ziua celor o mie de fete secuience, Zilele vânătorii, Conferința Ținutului Secuiesc, sau ziua dedicată familiilor, bienala de fotografie și grafică. Zilele Ținutului Secuiesc nu sunt doar ale secuilor, ci a tuturor locuitorilor acestei regiuni. La ediția din acest an, pe lângă maghiarii din județul Covasna, s-au alăturat și asociații și școli românești. Considerăm că schimbul de valori între cele trei județe este foarte important, fiind ocazie de alăturare a cât mai multor persoane la procesul de descoperire a valorilor noastre culturale”, a afirmat Tamás Sándor, președintele Consiliului Județean Covasna. Acesta a mai spus că în cursul celor zece zile de sărbătoare, în județul Covasna se desfășoară mai mult de treizeci de programe pe întregul teritoriu al județului, dedicate atât tinerilor, cât și persoanelor mai în vârstă.
Brassai Zsombor, președintele Organizației Județene UDMR Mureș a afirmat, de asemenea, că aceste evenimente sunt dedicate tuturor celor care locuiesc în regiune. „Din păcate în acest an Consiliul Județean Mureș nu s-a alăturat organizării acestui eveniment, știut fiind faptul că pe vremea când Lokodi Edit Emőke se afla în conducerea consiliului județean era co-organizator al evenimentului. Sunt însă fericit că am putut coopta în demersurile noastre de organizarea Zilelor Ținutului Secuiesc, Primăria Târgu-Mureș, care a înțeles faptul că prin intermediul acestor evenimente culturale dorim să ne adresăm tuturor locuitorilor județului, indiferent de etnie. Ca urmare și în Târgu-Mureș se vor organiza prezentări de produse, târguri, concerte și multe alte evenimente și sperăm de asemenea, ca anul viitor să convingem consiliul județean de faptul că această sărbătoare vrea să contribuie la conviețuirea armonioasă a locuitorilor regiunii”. Acesta a ținut să reamintească și faptul că decernarea premiului Orbán Balázs va avea loc la Târgu-Mureș în data de 13 octombrie, de la ora 18,00 la Palatul culturii.
Ferencz Angéla, directorul Centrului Cultural Județean Harghita a spus că din punct de vedere al coordonării programului, surprinderea aspectelor specifice Ținutului Secuiesc a reprezentat o provocare. Însă prin alăturarea școlilor, cultelor, administrațiilor locale, organizațiilor civile s-a încercat realizarea în mod profesionist a programului acestor zece zile de sărbătoare a comunității din regiune. „Șirul de evenimente se adresează românilor, maghiarilor, celor de la sate și celor de la oraș deopotrivă, nu reprezintă doar o deschidere unii față de alți, ci slujește și dezvoltării imaginii regiunii. Cea de-a cincea ediție a Zilelor Ținutului Secuiesc este sărbătoarea cooperării, noilor moduri de gândire, a conținutului și concepțiilor noi. O astfel de abordare este și organizarea simultană în diferite locații a programelor”, a afirmat directorul centrului cultural.
După cum s-a putut constata și în cuvântul de deschidere a reprezentanților celor trei județe, oferta de programe din acest an este foarte variată și cuprinde filme documentare, expoziții de fotografie și artă, prezentări de carte, concerte de jazz, muzică clasică, iar copiii, printre alte activități destinate lor, vor avea ocazia să participe la concursuri de desen sau teatru de păpuși. Organizatorii pregătesc și vizite la case tradiționale, prezentări de costume populare sau meșteșuguri. Un rol important revine și gastronomiei, în numeroase localități vor avea loc activități de recoltare a verzei, prilej de descoperire a gusturilor mâncărurilor tradiționale. Se vor organiza, totodată, și târguri unde se vor putea achiziționa produse tradiționale locale.
Premiul Orbán Balázs este o distincție care se acordă din anul 2011 de către județele Harghita, Covasna și Mureș acelor persoane care au o contribuție semnificativă în promovarea și dezvoltarea regiunii. Anul 2014 este desemnat a fi anul „Coordonarea vieții de familie și a muncii”, iar premiul Orbán Balázs se va acorda acelor persoane care au demonstrat faptul că se poate avea succes atât pe plan familial, cât și al carierei și se pot întreprinde activități în folosul comunității, dezvoltarea societății. Premiul Orbán Balázs se prezintă sub forma unei medalii de argint, bătută pe ambele fețe, cu diametru de 70 mm și grosime de 4 mm și este însoțit de o diplomă și o sumă de bani, acordate în cadrul unui eveniment special organizat în cadrul Zilelor Ținutului Secuiesc. Textul care se regăsește pe diplomă aparține etnografului Sepsiszéki Nagy Balázs, iar grafica artistului plastic Botár László.
Prezentarea succintă a programului poate fi urmărită pe facebook accesând link-ul https://www.facebook.com/szekelyfoldnapok, respectiv în cel mai scurt timp va fi accesibilă și pagina http://szekelyfoldnapok.ro/, care va oferi informații suplimentare legate de programul din acest an al Zilelor Ținutului Secuiesc.
Miercurea-Ciuc, 1 octombrie 2014
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)110 vizualizări