Conferinţă judeţeană despre regionalizare

( Votări)55 vizualizări
Este nevoie de dialog – acestea au fost cuvintele care s-au auzit cel mai des la conferinţa judeţeană „Regionalizarea – perspectivă europeană, naţională şi locală”, organizată în amfiteatrul de la sediul Consiliului Judeţean Harghita, marţi, 21 mai 2013. 
 Cuvântul de deschidere al conferinţei, prezentarea invitaţilor şi a tematicii dezbătute a fost făcută de coordonatorul Regional Centru 7 Braşov, Mihai Pîrvan. Consiliul Judeţean Harghita a fost reprezentat la conferinţă de către vicepreşedintele Petres Sándor. Din partea Prefecturii Harghita a fost prezent la eveniment prefectul Andrei Jean-Andrian. Confederaţia Sindicală Naţională Meridian a fost reprezentată de preşedintele acesteia, Ion Popescu şi de consultantul advocacy şi concepţie, Dumitru Fornea. S-a vorbit despre posibilitatea de dezvoltare a dialogului social, originile politicilor de dezvoltare, cadru legal şi instituţii relevante. De asemenea s-au dezbătut perspectivele dialogului social regional cu instituţiile şi partenerii sociali regionali.
În cuvântul său, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Petres Sándor a vorbit despre dilemele pe care le ridică tema regionalizării. Primul aspect a fost reprezentat de necesitatea regionalizării sau a descentralizării. Regionalizarea trebuie dezbătută în contextul politicilor publice de dezvoltare, iar descentralizarea trebuie realizată în contextul subsidiarităţii. Actualele regiuni au dimensiuni teritoriale foarte mari, o comunicaţie terestră slabă şi nu răspund cerinţelor cetăţeanului. Administraţiile judeţene şi locale pot răspunde acestor nevoie ale cetăţeanului în mod eficient şi implică costuri reduse. Rezolvarea problemelor de ordin economic prin soluţii administrative, a fost următoarea dilemă dezbătută, iar vicepreşedintele consiliului judeţean a spus că nu există nicio prevedere europeană care să oblige România să înfiinţeze regiuni cu funcţii administrative. Derapajele în interiorul regiunilor şi între acestea a crescut, iar soluţia este înfiinţarea unor regiuni mai mici, mai omogene, mai eficiente. Noile structuri regionale trebuie să răspund în primul rând problematicii dezvoltării regionale, la fundamentarea politicilor de dezvoltare, la coordonarea şi finanţarea lor. La final, Petres Sándor a făcut o scurtă analiză a raportului CONREG.
Conferinţa a continuat prin discuţii libere, în care au fost antrenaţi cei prezenţi şi s-au tras concluzii asupra celor dezbătute.
 
Miercurea-Ciuc, 21 mai 2013
 
POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«noiembrie, 2024»
lmmjvsd
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774