Consiliere pentru agricultorii din judeţul Harghita

( Votări)53 vizualizări

Consiliere pentru populaţia agricolă din judeţul Harghita cu finanţare din partea Băncii Internaţionale de Reconstrucţie şi Dezvoltare

 

În data de 15 august, Tánczos Barna, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Csák László, directorul firmei CDC Consulting SRL au prezentat în palatul administrativ din Miercurea-Ciuc, în cadrul unei conferinţe de presă proiectul intitulat Furnizarea serviciilor de orientare socio-economică pentru populaţia agricolă din judeţul Harghita, implementat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) şi Agenţia Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANVSA).

În calitate de gazdă a evenimentului, Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita a declarat că se vede din ce în ce mai bine, că numeroasele proiecte implementate în judeţul Harghita încep să aducă rezultate.

„Acordăm atenţie legislaţiei şi asociaţiilor din domeniu, ca astfel din dezavantajul pe care o are judeţul Harghita să făurim avantaje. Degeaba vrem să intrăm în competiţie cu regiuni cu mari producători, deoarece productivitatea pământului este mai redusă, şi în alte locuri întinderea zonelor arabile depăşeşte două treimi, până când la noi nu ajunge nici la o treime, îngreunând producţia competitivă.  Astfel noi nu vrem să participăm la competiţia kilogram/preţ, şi vrem să ne găsim locul în competiţia 1 kilogram de produs de excelentă calitate/preţ. Acesta este obiectivul strategiei agrare elaborată de consiliul judeţean, care prevede că prin intermediul efectelor comune ale agriculturii şi turismului pot fi operate gospodării durabile şi sustenabile, chiar dacă gospodăriile funcţionează pe teritorii mici. Trebuie să avem o activitate bună în domeniul creşterii animalelor şi prelucrării produselor, deoarece în baza analizelor majoritate produselor agricole produse şi majoritate animalelor crescute în judeţ, părăsesc judeţul în formă crudă, vie, astfel veniturile obţinute din prelucrare şi valorificare nu rămân la noi. Din acest punct de vedere avem nevoie de multe iniţiative. Ne bucurăm că domnul secretar de stat Tánczos vine în ajutorul nostru şi ne bazăm şi pe ceilalţi reprezentanţi ai guvernului” a declarat preşedintele.

Secretarul de stat Tánczos Barna şi directorul Csák László au prezentat în mod detaliat proiectul Furnizarea serviciilor de orientare socio-economică pentru populaţia agricolă din judeţul Harghita, implementat în cadrul programului „Modernizarea Sistemului de Informare şi Cunoaştere în Agricultură” (MAKIS) de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) şi Agenţia Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANVSA) prin Unitatea de Management a Proiectului (UMP), care are o valoare de peste 60 de milioane de euro, finanţat dintr-un împrumut obţinut de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.  Programul care vizează populaţia agricolă din judeţul Harghita are un buget de aproape 110 000 euro şi cuprinde printre activităţi evaluarea şi analiza situaţiei gospodarilor, oferirea de informaţii, crearea reţelei judeţene de consiliere în domeniul agricol, servicii de consiliere personalizate, respectiv crearea formelor de participare a membrilor comunităţii, reprezentarea intereselor gospodarilor în procesul de luare a deciziilor de la nivel local şi naţional.

„Printr-o gospodărie bazată pe cunoaştere se poate ajunge şi în aceste zone la nivelul de eficienţă al regiunilor din sud, dacă munca lor include tehnologii moderne, genetică bună şi cunoştinţe aprofundate. Programul MAKIS vine în ajutorul acestor gospodării, în a cărui listă de beneficiari am reuşit să includem şi judeţul Harghita. Astfel, în trei locaţii alese, Remetea, Sâncrăieni şi Mereşti, în cadrul proiectului de cadastru vor fi evaluate teritoriile, vor fi întabulate pe numele proprietarilor, iar pe de altă parte se va demara şi un proiect care vizează modernizarea sistemelor de informaţii şi cunoştinţe. Pentru acest proiect au depus oferte firme din judeţul Harghita, fiind ales SC CDC Consulting SRL. Pe termen lung scopul este crearea unei reţele de consultanţă în domeniul agricol, care creează premisele unei activităţi agricole bazată pe cunoaştere. În primul an se va implementa proiectul Furnizarea serviciilor de orientare socio-economică pentru populaţia agricolă din judeţul Harghita, cu o durată de implementare de un an, finanţat printr-un împrumut al Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare” a relatat secretarul de stat.

În opinia lui Csák László proiectul va fi una de succes, dacă într-un an, la după finalizarea împrumutului de la  Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, se poate declara că această activitate de consiliere trebuie continuată, deoarece gospodarii utilizează serviciile oferite.

„Prin serviciile de consiliere nu apare un nou personaj pe piaţa consilierii, care preia atribuţiile altora, ci obiectivul nostru principal este să coordonăm sistemele existente de consiliere în domeniul agricol într-un unul unitar, în cadrul căreia gospodarul interesat de posibilităţile de dezvoltare să aibă acces la informaţii într-un singur loc. Pe de o parte dorim să înlesnim procesul de obţinere a informaţiei, iar pe de altă parte dorim să venim în ajutor şi în domeniul finanţării, deoarece acordăm consiliere personalizată gospodarilor. Din punctul de vedere al gospodarilor din judeţul Harghita, diversificare este un aspect important, adică demararea unor tipuri de activităţi, servicii, care au o valoare adăugată şi oferă posibilitate obţinerii unui venit în plus, cum ar fi producerea de produse tradiţionale sau dezvoltare turismului rural” a explicat Csák.

Activitatea de consilier va fi la dispoziţia gospodarilor în perioada octombrie 2011 - august 2012, în biroul CDC Consulting SRL din Miercurea-Ciuc, înfiinţat în acest sens. Respectiv vor sta la dispoziţie şi în cele trei comune menţionate mai sus, în baza unei programări prealabile. Informaţiile legate de proiect vor fi accesibile şi pe pagina web creată în acest scop.

Într-o primă etapă a proiectului, în lunile august şi septembrie vor fi create reţelele de consiliere, respectiv se va evalua interesul gospodarilor în acest sens, apoi, începând cu luna octombrie, serviciul de consiliere se va adapta exigenţelor concrete formulate. 

La finalul conferinţei de presă Borboly Csaba a predat steagul judeţului secretarului de stat Tánczos Barna, acesta punând-ul în biroul lui din Bucureşti.

   
POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«noiembrie, 2024»
lmmjvsd
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774