Reprezentanții consiliilor județene Neamț și Harghita s-au întâlnit miercuri, 25 septembrie la Piatra Neamț, iar cel mai important subiect abordat a fost acela al asfaltării drumului județean 127A, drum care leagă localitățile Lunca de Jos și Dămuc și care s-ar putea asfalta prin efortul comun al celor două județe. Pe lângă acestea s-a vorbit și despre mai intensa promovare a zonei turistice Cheile Bicaz, respectiv amplasarea panourilor turistice bilingve.
Ultima actualizare: marţi, 08 octombrie 2013
Din partea Consiliului Județean Harghita a fost prezent la discuții președintele consiliului Borboly Csaba, consilierul județean Rácz Árpád, senatorul Tánczos Barna, respectiv primarul din localitatea Lunca de Jos, Mihók Péter.
Președintele Consiliului Județean Neamț, Culiţă Tărâtă, a vorbit despre dezvoltare, modernizare, concretizând: „Ne este oferită șansa de a gândi în mod pozitiv și deschis, de a realiza investiții care să fie de folos locuitorilor care și-au pus încrederea în noi.”
Borboly Csaba l-a îndemnat pe omologul său din județul Neamț să participe la construirea unei relații de colaborare între cele două județe, desfășurarea de activități comune, deoarece pentru ca această colaborare să funcționeze va fi nevoie și de în procesul de accesare a fondurilor europene.
„Această colaborare și prietenie este importantă atât pentru copiii noștri, cât și pentru cei care trăiesc aici. Dacă vom disputa asupra apartenenței lucrurilor, nu vom ajunge nicăieri”, a afirmat Borboly.
Senatorul Tánczos Barna a ținut să felicite locuitorii din Ghimeș pentru inițiativa lor în privința reabilitării drumului județean.
„Asfaltarea drumului este importantă nu numai pentru contribuția pe care o poate avea asupra stimulării turismului, ci și din punctul de vedere al colaborării dintre cele două județe, în scopul fructificării unui parteneriat temeinic”, a afirmat Tánczos. Acesta consideră că acest parteneriat poate fi un model demn de urmat și care se bazează pe cooperare și perspectivă comună.
Mihók Péter, primarul localității Lunca de Jos a vorbit despre buna colaborare care există între localitatea harghiteană și Dămuc, afirmând că ceea ce ar fortifica această colaborare ar fi asfaltarea drumului. Consilierul județean Rácz Árpád a vorbit despre situația în care se află localitatea Trei Fântâni. Pentru cei 180 de locuitori care trăiesc aici, asfaltarea drumului ar fi o importantă realizare, astfel traficul în această zonă s-ar eficientiza. Totodată, a vorbit și despre frumusețile peisajului.
„Ar fi păcat ca mulți dintre noi să nu se poată bucura de frumusețea Munților Ceahlăul, care se așterne în fața ochilor privitorilor odată cu trecerea peste deal”, a afirmat directorul școlii din Lunca de Jos.
Președintele Consiliului Județean Harghita Borboly Csaba consideră că reabilitarea drumului județean 127A reprezintă o prioritate mai ales pentru locuitorii din zona de graniță dintre cele două județe, deoarece spre exemplu ambulanța sau pompierii pot străbate cu greu drumul până în zonele greu accesibile. Această problemă poate fi evitată prin construirea și asfaltarea drumului, iar astfel ambulanța va putea ajunge mai repede la fața locului, putând să acorde ajutor de specialitate în timp optim. Totodată și turiștii vizitează mai cu seamă locurile spre care accesul este mai facil. În prezent în zona Ghimeș funcționează un cabinet stomatologic și cabinet al medicului de familie, însă în cazul în care este nevoie de îngrijire medicală de specialitate, locuitorii sunt obligați să parcurgă drumul până la Miercurea-Ciuc. Această problemă poate fi evitată prin construirea și asfaltarea drumului.
„Locuitorii din zonă pot să se aștepte la intensificarea fluxului de turiști, odată cu reabilitarea drumului. Tot mai mulți turiști se perindă în zona Ghimeș, iar din cauza izolării aceștia nu aleg ca destinație de cazare zona, mai ales dacă își doresc să viziteze și alte obiective turistice. Pentru a ajunge de la Ghimeș la Lacu-Roșu și Cheile Bicazului, ori la Lacul Bicaz spre exemplu, turiștii sunt nevoiți să parcurgă o distanță de 180 de kilometri. Prin construirea drumului această distanță s-ar diminua cu 150 de kilometri și astfel turiștii ar alege zona Ghimeș și pentru servicii de cazare. Și astfel s-ar stimula turismul zonal și s-ar favoriza serviciile de cazare în zonă”, a afirmat președintele Consiliului Județean Harghita adăugând că „asfaltarea drumului între localitățile Dămuc și Valea Rece ar da posibilitate de vizitarea a acestui areal, a frumuseților naturale din zonă, descoperirea și promovarea patrimoniului construit, există posibilitatea organizării de drumeții comune: cei din județul Neamț pot ajunge mai ușor în zona Ghimeș, Frumoasa, și invers. S-ar putea de asemenea organiza proiecte comune, cum ar fi de exemplu excursiile de o zi, individuale sau organizate, care să cuprindă vizitarea județelor Harghita, Neamț și Bacău”.
Miercurea-Ciuc, 26 septembrie 2013
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)70 vizualizări