În acest an mai mult de o mie de elevi au participat în programul Cutreierând în Ţinutul Secuiesc al Consiliului Judeţean Harghita în timp ce anul trecut acest număr a fost „doar” 700 – a reieşit printre altele din raportul de activitate despre rezultatele programului.
Ultima actualizare: luni, 07 noiembrie 2011
La evenimentul organizat în prezenţa presei în data de 7 noiembrie a fost prezent preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, directorul serviciului Salvamont, Fekete Örs, administratorul public al judeţului, Birtalan József, respectiv directorul şcolii generale Nyírő József din Frumoasa, Kuna Csaba. Conform raportului de activitate în acest an salvamontiştii au vizitat mai mult de cincizeci de şcoli cu scopul de a pregăti elevii pentru taberele şi competiţiile de orientare organizate de Serviciul Public Salvamont Harghita.
– Punem un accent deosebit pe educarea în acest sens a copiilor, deoarece în moment ce ei însuşesc regulile de bază a cutreieratului atunci salvamontiştii vor avea mai puţin de lucru – a declarat Borboly Csaba. – În afară de asta este important ca să-le determinăm pe copii să îndrăgească aceste meleaguri încă în copilărie, pentru că astfel e mai puţin probabil ca ei să se ataşeze de calculator sau televizor, şi devenind adulţi legătura faţă de aceste paliuri şi natură va persista.
Preşedintele consiliului judeţean le-a mulţumit salvamontiştilor pentru munca valoroasă şi părinţilor şi profesorilor pentru atitudinea corectă demonstrată prin sacrificarea timpului liber să acompanieze copii în excursiile organizate în intermediul programului.
A spus că participând la unele dintre evenimentele organizate în cadrul programului a fost martor la atitudinea exemplară a profesorilor, şi i-a apreciat şi pe salvamontişti care au dezvoltat hobby-ul lor la o scară profesională predând cunoştinţele lor generaţiilor următoare.
Directorul şcolii din Frumoasa, Kuna Csaba, care la rândul lui a participat la două evenimente ale programului, de fiecare dată însoţind 20 de elevi a spus că profesorii s-au îmbulzit de adevăratelea pentru a le putea însoţii pe copii.
Directorul serviciului salvamont Fekete Örs a declarat că pentru acest program Consiliul Judeţean Harghita a alocat 32.000 de lei, şi în acest an fiecare dintre cele patru grupuri salvamont din judeţ a organizat cel puţin o tabără. El a mai spus că a pus accent pe învăţarea cunoştinţelor de bază a turismului în siguranţă taberele de vară din 2011 începând în Cheile Varghişului, unde salvamontiştii i-au învăţat cunoştinţele de bază pentru 80 de copii. În afară de asta participaţii au avut ocazia de a încerca meşteşuguri populare, şi trasul cu arcul. Toamna au organizat tabere cu succes la Piatra Singuratică, Topliţa şi la Lacul Roşu cu participarea a mai mult de 250 copii.
Prin rândul elevilor popularitate mai mare decât taberele au avut concursurile de orientare cu peste 400 de participanţi. Câştigătorii au fost premiaţi de serviciul public de salvamont cu echipamente de excursie, cursuri de schi, bilete de intrare în parcul de aventuri. Serviciul salvamont care în acest sezon a organizat aceste evenimete cu participarea a 60 de şcoli, pentru anul viitor şi-a propus extinderea gamei de programe cu scopul de a antrena şi mai mulţi copii.