Daunele provocate de animalele sălbatice și situația fondului de rezervă

Borboly Csaba a luat cuvântul în favoarea  familiilor care au în îngrijire persoane invalide 

(0 Votări)61 vizualizări

La ședința de luni, 30 martie a Comitetului pentru Situații de Urgență, Borboly Csaba a solicitat găsirea cadrului legal în ceea ce privește daunele produse de animalele sălbatice. De asemenea, președintele Consiliului Județean Harghita a cerut colaborare între instituțiile de specialitate în demersurile de eliberare a acelor acte prin care se pot fundamenta cererile administrațiilor locale în ceea ce privește obținerea de finanțare din fondul de rezervă al consiliului județean, în conformitate cu prevederile Legii 273. 

După cum v-am mai informat, Consiliul Județean Harghita poate aloca din fondul de rezervă bani pentru acele investiții județene care nu pot fi finanțate din bugetele locale, din lipsă de fonduri. Pentru ca acest lucru să fie posibil aceste solicitări trebuie să fie justificate temeinic și să se poată invoca starea de strictă necesitate. Aceste situații trebuie să fie justificate și de instituțiile de specialitate. Borboly Csaba a afirmat că în anul acesta, în acest sens se pun la dispoziție din fondul de rezervă mai mult de 1,5 milioane de euro și cere sprijin pentru ca să poată fi finanțate lucrările la școlile, căminele culturale și grădinițele din localitățile județului.
Borboly Csaba a participat și la ședința Colegiului prefectural și a solicitat sprijinul prefecturii în ceea ce privește asistenții sociali care au în îngrijire persoane invalide. În conformitate cu prevederile legale, primăriile sunt obligate să angajeze aceste persoane sau să le ofere o indemnizație. Dat fiind faptul că plafonul cu privire la cheltuielile de personal a fost stabilit la finele anului trecut, iar comisia de evaluare a persoanelor invalide stabilește noi cazuri, fondurile destinate asistenților sociali sunt insuficiente. Legea stabilește, totodată, și limita numărului de persoane care pot fi angajate ca asistenți sociali. Dat fiind faptul că asistenții sociali beneficiază de angajare cu carte de muncă, vechime în muncă, se preferă angajarea în detrimentul indemnizației. Borboly Csaba a propus ca împreună cu prefectură să se adreseze o solicitare către ministerul muncii și cel al finanțelor pentru suplimentarea fondurilor, respectiv găsirea de soluții pentru angajarea persoanelor care au în îngrijire invalizi.

 

Miercurea-Ciuc, 30 martie 2015
 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«noiembrie, 2024»
lmmjvsd
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774