Discursul rostit de Borboly Csaba la monumental din Pasul Nyerges cu ocazia zilei maghiarilor de pretutindeni

(0 Votări)67 vizualizări

Stimat auditoriu!
Pe Secuime se poate conta întotdeauna!
În Secuime domină calmul, aici se construiește, nu ne caracterizează mintea înfierbântată sau politica dusă prin accentuarea suferințelor.
Din cauză că la nevoie ne ridicăm glasul și organizând cele mai ample mișcări revendicative din România ne facem cunoscută părerea, nu trebuie să se sperie nimeni de noi, în cultura democratică demersul nostru este cel drept, nu stând în fața televizoarelor și urmărind pe canalele de știri cine pe cine înjură.

Noi dacă avem un păs, avem o doleanță sau vrem să exprimăm că nu suntem de acord cu ceva anume, dacă vrem să ne exprimăm opinia, o facem în mod democratic.
De aceea am izbutit să locuim de o mie de ani în curbura Carpaților, fiindcă întotdeauna ne-am alăturat la ce este bun și drept. Ne-am situate de partea persistenței, de parte solidarității comunitare. De această parte ne situăm și acum, și se poate conta pe noi.
Să nu se gândească nimeni că această comunitate se poate destabiliza, dar să nu se gândească nici la faptul că noi nu am putea calma spiritele înfierbântate din comunitatea noastră. Sau că ne-ar fi frică de cei cu gura mare.
Vă spun toate acestea fiindcă a sosit momentul ca ele să fie spuse. Deci să nu ne poarte de grijă nimeni, nu ne facem rău nouă înșine și nu facem rău nici altora.
Dorim, ca tinerii noștri să învețe în școli bune, și cei care vor și sunt capabili să învețe la universități și să-și găsească acasă un loc de muncă, ba mai mult: să aibă astfel de cunoștințe, cu care pot crea la rândul lor noi locuri de muncă.
Asta dorim, din această cauză este important pentru noi Universitatea Sapientia – pe care statul român nu dorește să o finanțeze nici până în momentul de față. Cu acesta ar trebui să se ocupe mai marii zilei, nu cu câteva capete înfierbântate!
Politicienii români pomenesc des de Mihai Viteazul, dar nu sunt convins că mulți dintre ei au cunoștință de faptul că după mult mitizata bătălie de la Călugăreni de aceea nu a putut continua ofensiva antiotomană, fiindcă secuii au plecat acasă. Deci fără secui nu a izbutit nici Mihai Viteazul. Cei de pe malul Dâmboviței cred că vor putea să facă să meargă lucrurile fără secui? Ba chiar împotriva lor? Nu o să meargă!
Este contraproductivă atitudinea cu care ne confruntăm în ultima vreme. Noi suntem adepții dialogului deschis, dar nu prea avem cu cine dialoga – precum s-a văzut ce am avut și avem de înfruntat în privința drapelului secuiesc.
Și ne confruntăm cu această mentalitate zi de zi: nu au curajul să ne privească drept în ochi, și nu de puține ori suntem duși cu minciuna, sunt negate promisiunile făcute, suntem trădați.
Așa nu se poate!
Poate sunt unele lucruri în care exagerăm un pic, sau dreptatea nu este de partea noastră în totalitate, dar nu este de acceptat că orice problemă. Nu se poate trece totul cu vederea. Ar trebui să căutăm ceea ce este bine pentru toți – inclusiv nouă! – este nevoie de dialog.
Rareori putem observa și faptul că s-a schimbat în bine atitudinea politicii românești, dar deseori văd, că se vorbește frumos despre noi, dar cei ce spun aceste lucruri frumoase nu au pic de încredere în noi. Nu înțeleg acest lucru, sunt convins că nu merităm această neîncredere.
Stimat auditoriu!
Precum în 1848, așa și în zilele noastre se poate conta pe Secuime, suntem gata să ne achităm de îndatoririle ce revin națiunii întregi. Iar pentru a demonstra acest lucru, să ne arătăm puterea, forța pe 6 aprilie, respectiv pe 25 mai, să facem uz de dreptul nostru de vot.
Trăiască libertatea!


15 martie 2014

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«noiembrie, 2024»
lmmjvsd
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774