În data de 1 iunie, în Lisabona, ca urmare a mediatizării întreprinse de Consiliul Judeţean Harghita, Comisia Europeană şi Europa Nostra au acordat una dintre cele şase mari premii Europa Nostra 2012 lui Kovács Piroska, fondatoarea Asociaţiei culturale de păstrare a tradiţiilor KŐLIK.
Ultima actualizare: sâmbătă, 02 iunie 2012
Pe 1 iunie în Lisabona, Europa a sărbătorit Ţinutul Secuiesc, judeţul Harghita. La iniţiativa Consiliului Judeţean Harghita Kovács Piroska a obţinut premiul Europa Nostra pe anul 2012 în categoria „Contribuţie remarcabilă”. Premiul a fost acordat „ocrotitoarei porţilor secuieşti” Kovács Piroska, în cadrul evenimentului festiv organizat în Mănăstirea Jerónimos din Lisabona pentru activitatea excepţională în domeniul păstrării şi cercetării patrimoniului de artă populară din Ţinutul Secuiesc. Dintre cei 28 de premianţi Europa Nostra nominalizaţi în martie, persoanele care au primit una dintre cele şase mari premii au fost aleşi în cadrul festivităţii din data de 1 iunie. Prin acordarea premiului în categoria „Contribuţii exemplare” Uniunea Europeană recunoaşte activitatea excepţională a lui Kovács Piroska în vârstă de 80 de ani, profesor pensionar, colecţionar de artă populară, cunoscător remarcabil al locurilor şi al istoriei.
„Acest premiu nu este acordat unei singure persoane, este succesul localităţii Satu Mare, a judeţului Harghita, a Ţinutului Secuiesc” a declarat Kovács Piroska, care a fost însoţită la Lisabona de Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita.
În opinia preşedintelui autorităţii judeţene „Ţinutul Secuiesc, judeţul Harghita a ajuns în centrul atenţiei Europei”.
„Avem valori culturale deosebite, poarta secuiască ca simbol este una dintre comorile preţioase ale Europei, pe care o putem ocroti prin colaborare şi acordarea unei mari atenţii. Prin Kovács Piroska Europa premiază întregul Ţinut Secuiesc. Munca în parteneriat are rezultate şi sunt mândru că Consiliul Judeţean Harghita şi-a asumat un rol important în mişcarea lansată de Kovács Piroska, în ocrotirea porţilor secuieşti. Suntem mândri de munca şi perseverenţa lui Kovács Piroska” a declarat Borboly Csaba, accentuând că acest premiu demonstrează că existenţa Ţinutului Secuiesc nu poate fi negată. Există porţi secuieşti, există Ţinutul Secuiesc, iar Europa este mândru de activitatea celor care lucrează în interesul Ţinutului Secuiesc, rezultatele noastre sunt recunoscute la nivel european” – a declarat Borboly Csaba.
Consiliul Judeţean Harghita este membru din 2009 în Asociaţia KŐLIK, activitatea acesteia fiind extinsă la nivel judeţean pentru menţinerea şi ocrotirea porţilor secuieşti. În urma activităţii întrepătrunse în parteneriat au fost şi sunt reabilitate numeroase porţi secuieşti, sunt inventariate porţile existente în judeţ şi se lucrează în vederea păstrării imaginii tradiţionale a satului. Activitatea lui Kovács Piroska a fost recunoscută de Consiliul Judeţean Harghita anul trecut prin Premiul „Orbán Balázs”.
Kovács Piroska, îmbrăcată în port popular specific zonei localităţii Satu Mare a preluat cu modestie şi bucurie premiul Europa Nostra, cu o valoare de 10 000 de euro. Membrii juriului au elogiat activitatea doamnei Piroska, iar cei prezenţi au sărbătorit-o pe premianta din Satu Mare cu exclamaţia „Bravo!”. Multe persoane au felicitat-o pe doamna Piroska, care a declarat după acordarea premiului că „Este un sentiment extraordinar şi o onoare deosebită. Sunt bucuroasă. În momentele deosebite al decernării premiului am simţit că ar fi bine dacă proprietarii porţilor secuieşti, cioplitorii de porţi, membrii comunităţilor din judeţ rămaşi acasă ar simţi împreună cu mine că valorile tradiţionale, specifice zonei în care trăim au loc în cultura tradiţională a Europei. De această dată atenţia Europei s-a îndreptat spre noi, poarta secuiască şi-a primit locul meritat pe paleta culturală a Europei. Acest lucru ne îndeamnă să lucrăm şi mai mult”.
Nominalizarea venită din partea Consiliul Judeţean Harghita s-a bazat pe munca istoricului P. Buzogány Árpád, care scrie despre Kovács Piroska:
„Kovács Piroska, profesor pensionar, colecţionar de artă populară, cunoscător remarcabil al locurilor şi al istoriei, a dus o muncă asiduă de colectare a desenelor populare, al cărei rezultat sunt numeroasele publicaţii personale. A realizat studiul cadastral al porţilor secuieşti din zona Odorhei, a solicitat restaurarea acestora, ca urmare demarându-se un program la nivel judeţean în acest sens. A înfiinţat o casă-muzeu în localitatea de natală, preocupările primordiale fiind păstrarea valorilor tradiţionale, precum şi învăţarea de către tineri a meşteşugurilor tradiţionale (ex.: sculptarea porţilor populare). Munca multilaterală i-a fost recunoscută în România atât pe plan local, cât şi pe plan judeţean şi naţional. Ca pedagog a elaborat istoria şcolii din satul natal, completată cu o vastă colecţie de publicaţii. Satul natal, Satu Mare, este recunoscut pentru porţile sale secuieşti sculptate şi vopsite. Încă din timpul comunismului, în anii 70, Kovács Piroska a început colectarea, desenarea motivelor de pe marile porţi sculptate secuieşti, mai apoi a altor obiective zonale, care au servit ulterior ca exponate ale expoziţiilor organizate la casa-muzeu pe care a înfiinţat-o.
Ca director al Asociaţiei cultural tradiţională ,,Kőlik” înfiinţată la Satu Mare a iniţiat evenimentul ,,Zilele porţilor secuieşti”, ulterior multe dintre porţile din zonă devenind monumente. Administrarea, întreţinerea şi repararea acestor porţi atestă ca localitatea Satu Mare este una din acele zone ale Ardealului unde marile şi minunatele porţi definesc imaginea zonei.”
Evenimentul a fost organizat sub patronajul lui Aníbal Cavaco Silva, preşedintele Portugaliei, care a fost prezent la eveniment, respectiv al lui José Manuel Baroso. La gala de decernare a premiilor a fost de asemenea prezent Androulla Vassiliou comisar european al educaţiei, culturii, multilingvismului şi tineretului, precum şi Plácido Domingo tenor de renume internaţional, preşedintele Europa Nostra. Cei 28 de premianţi au fost aleşi din cei 226 de proiecte depuse din 31 de ţări. Premiile sunt împărţite în patru categorii – conservare, cercetare, contribuţie remarcabilă, formare şi sensibilizare. Pentru jurizarea fiecărei categorii s-a întrunit un juriu de experţi independenţi din Europa şi fiecare câştigător a primit fie o plachetă, fie un trofeu. Cei 6 câştigători ai „marelui premiu” desemnaţi în cadrul evenimentului din 1 iunie, printre ei fiind şi Kovács Piroska, au primit 10 mii de euro.