Folosirea steagului judeţului Harghita este legală

( Votări)42 vizualizări
„Nu este motiv de îngrijorare, steagul judeţului a fost şi până în momentul de faţă folosit în mod legal şi va fi folosit în continuare în mod legal” – acestea au fost cuvintele preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, rostite cu ocazia conferinţei de presă organizată în data de 28 septembrie la sediul consiliului judeţean ca urmare a hotărârii definitive şi irevocabile a Curţii de Apel Târgu-Mureş din data de 26 septembrie 2012 prin care desfiinţează hotărârea Consiliului Judeţean Harghita nr. 269/2009 din data de 26 noiembrie 2009. 
 Totodată preşedintele consiliului judeţean a ţinut să precizeze că până în momentul de faţă nu au existat probleme legate de steagul judeţului, iar folosirea acestuia este legală, adoptarea acestuia a avut loc în conformitate cu prevederile legii. Nici Curtea de Apel Târgu-Mureş şi nici Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării nu au catalogat folosirea steagului judeţului ca fiind o acţiune discriminatorie. Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita a mai adăugat că acest steag îi reprezintă pe toţi locuitorii judeţului, indiferent de etnie.
Preşedintele consiliului judeţean a subliniat că aceste simboluri au fost adoptate în conformitate cu Legea 215/2001, art.5, Ordonanţa de Guvern nr. 53/2002, art. 19, respectiv Legea 199/1997. Borboly Csaba a afirmat că încă nu cunoaşte argumentarea deciziei curţii de apel, iar până la publicarea acesteia poate trece o lună sau chiar mai multe luni. După publicarea argumentării consiliul judeţean va decide, dacă va lua o hotărâre nouă prin care să oficializeze din nou folosirea steagului respectiv sau va apela la Curtea Europeană de Justiţie de la Luxembourg.
 
Miercurea-Ciuc, 28 septembrie 2012
 
POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«noiembrie, 2024»
lmmjvsd
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774