Îndrumarul micului agricultor în școlile din județul Harghita

(0 Votări)48 vizualizări

A început distribuirea Îndrumarului micului agricultor în școlile harghitene. Acest îndrumar se adresează elevilor din clasele V-VII și a fost editat de Camera Agricolă a Județului Harghita, instituție subordonată Consiliului Județean Harghita. Scopul editării acestui îndrumar a fost acela de a-i face pe copii să îndrăgească agricultura încă de la vârste fragede, dar și transmiterea de noi cunoștințe sau împrospătarea celor deja existente din domeniul agricol.

Joi, 18 septembrie, președintele Consiliului Județean Harghita a înmânat personal 60 de exemplare ale Îndrumarului micului agricultor, copiilor din clasele a VI-a și a VII-a de la Școala generală Tivai Nagy Imre din localitatea Sânmartin. Borboly Csaba i-a îndemnat pe elevi să participe la programul asociației de dezvoltare rurală al consiliului județean, intitulat Micul grădinar, deoarece prin intermediul acestui program vor avea posibilitatea de a se bucura de rodul muncii mâinilor lor. Îndrumarul micului agricultor, pe lângă altele, le va fi de folos în această muncă.
Îndrumarul micului agricultor a fost solicitat de 591 clase maghiare și 102 române ca și material pentru activitățile extracurriculare, iar în cazul a 45 de clase maghiare și 9 române, îndrumarul va fi folosit ca manual în cadrul orelor de disciplină opțională. Totodată, materialul se va ditribui tuturor școlilor din județ și participanților la programul Micul grădinar.
Această publicație poate fi achiziționată de instituțiile publice din oricare județ al țării.


Miercurea-Ciuc, 18 septembrie 2014

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«iulie, 2024»
lmmjvsd
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774