Întâlnirea primarilor în Bilbor

(0 Votări)177 vizualizări

În data de 1 noiembrie 2013, în comuna Bilbor a avut loc întâlnirea primarilor din zona de nord a județului cu președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba. La întâlnire au participat prefectul județului Harghita, primarii din localitățile Sărmaș, Subcetate, Gălăuțaș, Bilbor, Borsec, Corbu, Tulgheș, viceprimarul municipiului Toplița, consilierul județean Proca Ion și reprezentantul Consiliului Județean Harghita de la biroul teritorial din Toplița. Gazda întâlnirii a fost preotul protopop Apostol Dumitru, care a asigurat spațiul necesar derulării activității la casa de oaspeți aparținând parohiei ortodoxe Bilbor.

Președintele CJH a deschis lucrările ședinței subliniind importanța zonei de nord a județului și necesitatea existenţei unor proiecte comune care să lege Toplița de celelalte zone învecinate.
Primarul comunei Gălăuțaș a mulțumit pentru sprijinul acordat de către consiliul județean, menționând că ar dori să se bucure și în viitor de aceeași susținere.
Viceprimarul municipiului Toplița a vorbit despre importanța realizării unui proiect care să lege Toplița de județul Suceava prin munții Călimani. Acest traseu ar măsura o lungime aproximativă de 40 km. Referitor la această idee, Borboly Csaba susține importanța unei bune colaborări cu județele învecinate (Mureș, Suceava, Bistrița-Năsăud), care ar putea contribui la realizarea unor proiecte comune de succes. Turismul ar fi un punct forte în zonă, președintele CJH amintind un aspect susținut de specialiști, care precizează faptul că munții Călimani oferă un domeniu schiabil de valoare. Referitor la aceste aspecte, președintele a amintit de proiectul cu Munții Harghita, menționând necesitatea informării primarilor cu privire la acesta.
Primarul comunei Subcetate, Rizea Ion a menționat trei probleme arzătoare pentru comună: reparațiile urgente la acoperișul școlii, alimentarea cu apă și canalizarea, investițiile la căminul cultural din localitate. Președintele CJH a atras atenția asupra faptului că ajutoarele oferite de CJH (de exemplu programul cu claca la şcoli) pot fi acordate în continuare cu condiția de a dovedi caracterul de extremă urgență a primirii acestora.
Consilierul județean Proca Ion a vorbit despre procedura greoaie şi birocrația existentă în instituțiile statului care de multe ori fac imposibilă susținerea unor cazuri de ajutorare de acest gen, mai ales în cazul de față, când ajutorul trebuie acordat în regim de urgență.
Primarul comunei Corbu a vorbit despre problemele legate de derularea unui proiect de alimentare cu apă, început din 2007 şi care încă nu s-a realizat, sens în care cere un sprijin în vederea finalizării. Altă problemă, susținută de primarul comunei Corbu este situația foarte grea în ceea ce privește numărul angajaților din primărie, număr subdimensionat față de nevoile reale de personal.
Primarul comunei Sărmaș a prezentat problemele din localitatea sa. O primă problemă este sala de sport care trebuie reabilitată, a doua problemă menționată este referitore la școala din Platonești, unde este necesară realizarea unui foraj pentru alimentarea cu apă. În acest caz ar trebui să procedeze similar școlii din Subcetate, prin aproximarea distanței de foraj.
Conform celor spuse de primarul comunei Tulgheș, în această localitate o primă problemă ar fi necesitatea asfaltării drumului spre Hagota care devine impracticabil și degradarea acestuia, aspect ce ar putea duce la izolarea satului. O alta problemă cu care se confruntă comuna Tulgheș este legată de zona Poiana Veche, zonă ce este inundată periodic de un torent. Pentru a putea proteja zona, sunt necesare măsurători topografice a întregului bazin care ar oferi posibilitatea aproximării cantității de apă de ploaie. Aceste măsurători ar putea fi de folos în luarea unor decizii privind construirea unor sisteme de protecție adecvate. CJH încearcă să acorde ajutor și în această situație, având în vedere că este o situație de urgenţă, a afirmat președintele CJH.
Primarul orașului Borsec vorbește despre nevoia reabilitării a două poduri de pe DN15 care pot prezenta un pericol real în perioada următoare. În acest caz Regia Drumurilor, deși are toate avizele și autorizațiile, din păcate, nu au început lucrările de reabilitare.O alta problemă rămasă deocamdată nerezolvată este Centrul Balnear, care ar avea nevoie de 3 milioane de euro pentru a fi terminată investiția. Președintele CJH a îndemnat chiar la găsirea unui finanțator străin, care ar ușura situația întreținerii centrului.
Primarul comunei Bilbor a vorbit despre cea mai mare problemă a localității şi anume canalizarea. A amintit de asemenea despre necesitatea continuării asfaltării din centrul comunei spre școala nr. 2.
În încheiere preotul protopop a mulțumit pentru tot sprijinul acordat de CJH în toate investițiile derulate în zonă.


Miercurea-Ciuc, 2 noiembrie 2013

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«noiembrie, 2024»
lmmjvsd
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774