La Bălan se va înfiinţa un centru de colectare selectivă voluntară a deşeurilor

(0 Votări)57 vizualizări

Contrar deciziei prealabile, în data de 21 ianuarie, consiliul local Bălan a votat în cadrul ședinței extraordinare înființarea unui centru de colectare selectivă voluntară a deșeurilor. După cum se știe centrul se va înființa ca parte componentă a proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Harghita”. 

Consiliul local a refuzat în repetate rânduri implementarea investiției. La ultima ședință a acestuia a participat și președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba care a făcut o prezentare a proiectului și a importanței acestuia pentru populație, a răspuns la întrebările consilierilor locali și i-a asigurat pe membrii consiliului local de continuarea relațiilor de bună colaborare între cele două instituții. În urmă cu câteva zile s-a aflat într-o vizită în localitatea Bălan ministrul-deputatul Mircea Dușa și prefectul județului Andrei Jean-Adrian, scopul acesteia fiind discuțiile cu reprezentanții localității pe marginea acestui proiect.
Grupul UDMR a inițiat o întâlnire în cadrul căreia s-a discutat despre aspecte referitoare la această investiție, menționându-se rolul cooperării pentru ducerea la bun sfârșit a acestui proiect. În urma întâlnirii s-a înțeles importanța implementării acestui proiect, cât și rolul pe care îl are implicarea acestei localității în acest proiect de mare anvergură. În urma discuțiilor din cadrul ședinței extraordinare din data de 21 ianurie, hotărârea de consiliu referitoare la investiție a fost adoptată, întrunind numărul de 10 voturi necesare.
Borboly Csaba a ținut să mulțumească acelor consilieri locali care au votat pentru implementarea investiției, exprimându-și votul favorabil în acest sens.
„Proiectul referitor la sistemul de management integrat al deșeuri a mai trecut peste un obstacol”, a afirmat președintele consiliului județean, adăugând că va încerca să-și țină promisiunea și să participe lunar la ședința consiliului local Bălan.
Borboly Csaba a mai spus că prin intermediul acestui proiect județul mai are o posibilitate de a se dezvolta, dat fiind faptul că în localitate, marii investitori nu prea sunt prezenți. „În continuare încercăm să le dăm o mână de ajutor celor de la Bălan, să colaborăm cu conducerea orașului, să găsim soluții problemelor cu care se confruntă școlile, dar și în rezolvarea altor probleme”, a afirmat acesta.


Miercurea-Ciuc, 22 ianuarie 2015

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«decembrie, 2024»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774