La începutul anului, pregătirile privind lucrările pe drumurile judeţene pentru anul 2011 au început promiţător, iar la mijlocul anului în cazul mai multor locaţii planificate lucrările au stagnat, sau nici nu au început. În timpul revizuirii lucrărilor efectuate la mijlocul anului, CJH s-a confruntat cu faptul că, în cele mai multe cazuri responsabilitatea revine executantului, dar uneori îşi asumă responsabilitatea, în ceea ce priveşte încetarea lucrărilor. Aşa s-a întâmplat şi în cazul Drumului Judeţean 131, porţiunea Feliceni-Chinuşu-Orăşeni, unde au început lucrările doar pe data de 6 septembrie.
Ultima actualizare: miercuri, 07 septembrie 2011
După ce porţiunea de drum mai sus amintită care era într-o stare avansată de degradare (Vf. Chinuşu), CJH în anul 2010 a introdus acest drum pe lista Programului naţional de dezvoltare al infrastructurii al Ministerul ui Dezvoltării Regionale şi Turismului, iar astfel porţiunea de drum de 5 kilometri urmează a fi reabilitată.
La sfârşitul anului 2010, pentru asfaltarea a 5 km de drum CJH a planificat o sumă de 2,7 milioane lei. Licitaţia a fost câştigată de Stravia Group SRL şi au început lucrările de bază, dar din pricina condiţiilor meteo necorespunzătoare nu s-a reuşit prelucrarea materialului achiziţionat de CJH, astfel încât până la îmbunătăţirea condiţiilor meteo firma a depozitat materialele în magazia proprie.
Materialul depozitat trebuia să fie lucrat până în primăvara anului 2011, însă din pricina proastei comunicări dintre CJH şi executant şi datorită grabei lucrările au stagnat. Stagnarea parţială a lucrărilor este datorată faptului că firma responsabilă de verificarea lucrărilor, nu fost dispusă să recunoască plombarea înainte de asfaltare efectuate de Stravia Group SRL. Potrivit contractului de execuţie, executantul trebuia să anunţe CJH despre terminarea lucrărilor, astfel încât să poate fi înştiinţată firma de inginerie. A omis, mai bine zis nu a predat beneficiarului nici planul de execuţie, creând astfel o situaţie în care, în cazul controlului CJH nu poate motiva valoarea lucrărilor şi decontul acestora. În situaţia de faţă responsabilitatea revine personalului Direcţiei Judeţene de Drumuri din cadrul CJH, care probabil din pricina sarcinilor prea numeroase nu a urmărit în mod corespunzător demersul lucrărilor.
„În 2009 pentru modernizarea şi reabilitarea drumurile judeţene, s-a prelucrat o metodologie nouă referitoare la contract, verificare şi responsabilitate, am luat în considerare într-un mod foarte serios verificarea calităţii şi garanţia. Aşa am întocmit criteriile proiectului pentru lucrări, ca perioada de valabilitate pentru lucrări să fie de patru ani, executanţii să fie nevoiţi la repararea greşelilor. Situaţia de faţă ne aduce la cunoştinţă că nu ne-am gândit la toate, iar din partea CJ urmărirea documentaţiei şi întreaga procedură nu s-a desfăşurat corespunzător. Consecinţa cea mai gravă putea produce întârzierea încheierii lucrărilor. Este o lecţie învăţată. De regulă în anii anteriori am efectuat lucrări importante şi acum când am reuşit ca în primăvară să semnăm un contract, din cauza unei astfel de greşeli nu am reuşit încheierea lucrărilor până în toamnă. Oricum învăţăm din această situaţie, iar în viitor vom proceda corespunzător” , a precizat Borboly Csaba.
CJH a analizat contractul încheiat cu firma Stravia Group SRL şi pentru neîntârzierea lucrărilor, în 6 septembrie executantul a reînceput lucrările de asfaltare din materialul cumpărat anul anterior, iar în baza aceluiaşi contract la ultima şedinţă de consiliu pentru modernizarea drumului judeţean 131 s-au virat 2,75 milioane RON pentru porţiunea de drum care nu cuprinde secţiunea de 5 km din vf. Chinuşu, respectiv un strat de uzură de 9 km pe stratul de asfaltare de anul trecut. Punerea statului de bază se va încheia în data de 8 septembrie, iar în ceea priveşte stratul de uzură, se preconizează că acesta va fi pus până la sfârşitul lunii octombrie.
Totodată în baza analizării contractului, pentru că executantul nu poate demonstra cu dirigintele de şantier lipsa lucrărilor de astupare a gropilor de anul trecut şi care se ridică suma de 150 000 lei, s-a hotărât căutarea dreptăţii în justiţie. Lucrările de plombare a gropilor vor fi plătite doar după ce se va clarifica situaţia.
La porţiunea de drum a DJ 131 dintre Feliceni-Vf. Chinuşu-Orăşeni în ultimii 20 de ani s-a desfăşurat doar lucrări de stingerea incendiilor. Din cauza instabilităţii terenului, de anul trecut carosabilul s-a stricat aşa de tare şi repede încât a fost nevoie de foarte mulţi banii care au fost cheltuiţi cu plombarea gropilor.
CJH a fost atent la faptul că în direcţia limitei de judeţ în continuarea Ţinutului Secuiesc legat cu judeţul Braşov, adică drumul dinspre Bucureşti să fie accesibil, iar în perioada 2008-2011 s-au cheltuit pentru asta 12 milioane de lei. Fracţia consiliului Miercurea-Ciuc şi Gheorgheni din solidaritatea locuitorilor din regiune a fost de acord cu regruparea fondurilor pentru întreţinerea drumurilor.
S-au lansat foarte multe promisiuni referitoare la porţiunea de drum dintre Feliceni-Vf. Chinuşu-Orăşeni, în realitate instabilitatea stratului de sol a provocând alunecări care au împiedicat realizarea lucrărilor de reabilitare. Realizarea lucrărilor la secţiunea cea mai problematică din bani publici este de mare ajutor. Din pricina , ca din pricina eşuării lucrărilor de reabilitare totală a crescut nevoia financiară, CJH a avut posibilitatea de reducerea datoriilor faţă de locuitori.
Miercurea-Ciuc, 7 septembrie 2011