În data de 9 iulie în clădirea palatului administrativ din Miercurea Ciuc Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita şi Braic Emilia, directoarea Direcţiei de Sănătate Publică Harghita au semnat documentul privind preluarea managementului asistenţei medicale al Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc şi al Spitalului de Psihiatrie Tulgheş.
Ultima actualizare: marţi, 13 iulie 2010
La evenimentul festiv au fost prezenţi Ladányi László Zsolt, prefect, Sófalvi László, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Harghita, respectiv cei doi directori de spital, Csibi Veronica, directoarea Spitalului de Psihiatrie Tulgheş şi Demeter Ferenc, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc.
„Preluarea spitalelor înseamnă responsabilitate pentru noi, ceea ce ne îndeamnă să ne îndeplinim munca în folosul comunităţii cu eficacitate şi eficienţă”, a declarat Borboly Csaba în privinţa preluării celor două spitale, accentuând că de aproape un an şi jumătate instituţia pe care o conduce tratează domeniul sănătăţii ca fiind o prioritate, deoarece „nu este de ajuns să întindem straturi de asfalt, este nevoie să ne ocupăm şi de starea de sănătate a oamenilor”. În acest sens consiliul judeţean a avut numeroase investiţii, derulează proiecte în vederea accesării de fonduri europene în acest domeniu. „În aceste vremuri cu multe restricţii, sănătatea publică rămâne în continuare un domeniu prioritar, astfel autoritatea judeţeană, colaborând cu specialişti va încerca soluţionarea problemelor şi asigurarea serviciilor de sănătate la un nivel înalt de calitate”, a promis Borboly Csaba.
În opinia lui Sófalvi László, vicepreşedintele Consiliului Judeţean responsabil pentru problemele de sănătate publică, au reuşit să se pregătească pentru preluarea managementului celor două instituţii, declarând că după apariţia ordonanţei de guvern privind descentralizarea instituţiilor de sănătate a fost creat un comitet consultativ, din care fac parte toate autorităţile implicate în acest domeniu.
Cei doi directori de spital, Csibi Veronica şi Demeter Ferenc sunt încrezători în ceea ce priveşte viitorul, deoarece, conform celor declarate, au o colaborare eficientă cu Consiliului Judeţean Harghita.