Ministrul dezvoltării din Ungaria s-a aflat într-o vizită la Miercurea-Ciuc

În doi ani am putea vorbi despre rezultate

(0 Votări)46 vizualizări

Ministrul dezvoltării naționale din Ungaria, Seszták Miklós s-a aflat într-o vizită de lucru în data de 13 martie, la Miercurea-Ciuc. Acesta a vizitat fabrica de prelucrare a laptelui de la Frumoasa, iar cu această ocazie Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita a făcut o scurtă prezentare a activității instituției pe care o conduce și a realizărilor obținute în urma demersurilor de creare a locurilor de muncă, valorificarea produselor locale, colaborării cu reprezentanții cultelor, și nu numai.

Printre inițiativele locale a enumerat cooperativele de prelucrare a cărnii, laptelui sau cartofilor din localitățile Frumoasa, Lunca de Sus sau Păuleni, dar și bucătăriile comunale sau fermele-școală. În urma fiecărei inițiative s-au creat aproximativ 50-100 de locuri de muncă. Ferencz Tibor, primarul localității Frumoasa a spus că se preconizează inițierea în cursul lunii aprilie a Cooperativei de prelucrare a laptelui „Csengő” care va cuprinde 107 fermieri din localitățile Frumoasa, Nicolești, Bârzava. Valoarea investiției se ridică la aproximativ 400 mii euro. Pentru a facilita activitățile de preparare a produselor lactate sunt necesare utilaje a căror  achiziționare se ridică la 150 mii euro, iar în acest sens s-a solicitat sprijinul ministrului Seszták Miklós.
Întâlnirea a continuat la sediul consiliului județean unde a avut loc o discuție vizavi de investițiile realizate în județ, la care au fost prezenți Borboly Csaba, președintele UDMR Kelemen Hunor, deputați și senatori UDMR, reprezentanți ai administrațiilor locale din județ, reprezentanți ai composesoratelor, proprietari de pârtii de schi, antreprenori.
„Prin vizita ministrului ungar se întăresc relațiile de colaborare cu guvernul Ungariei, oferindu-se posibilitatea realizării de proiecte economice comune”, a afirmat Kelemen Hunor.
Borboly Csaba a mulțumit pentru vizita întreprinsă și a prezentat proiectul cu privire la dezvoltarea Munților Harghita și cel al regiunii schiabile. Aceste proiecte sunt în lucru de ani de zile și prin intermediul lor se urmărește dezvoltarea durabilă a regiunii.
„Ne dorim ca numărul turiștilor să fie în continuă creștere și să li se poată oferi o paletă largă de servicii turistice. Pentru ca acest lucru să fie posibil și pentru durabilitate în acest domeniu este nevoie ca operatorii de servicii din regiunile județului să ofere turiștilor programe corespunzătoare, indiferent de anotimp și pentru fiecare zi de ședere. În toate cele 365 de zile ale anului trebuie să fim pregătiți să primim turiștii dornici să ne calce pragul”, a afirmat Borboly Csaba.
Acesta a reamintit și situația dificilă în care se află stațiunea Borsec dată fiind lipsa de finanțare pentru finalizarea lucrărilor de investiții. De asemenea, s-a vorbit despre conlucrarea în domeniul creării locurilor de muncă și stoparea migrației, prin intermediul accesării de fonduri europene.
Seszták Miklós a afirmat că se bucură de propunerile concrete ale județului Harghita și și-a exprimat convingerea că dacă ar reveni în două săptămâni aici, cu siguranță ar putea vorbi deja despre rezultate. A evidențiat importanța proiectelor de finanțare europeană și găsirea acelor oportunități de investiții de pe urma cărora pot beneficia localitățile implicate. Acesta a afirmat că având în vedere că investițiile din domeniul sportiv aparțin din luna februarie de ministerul pe care îl conduce, va încerca să găsească soluții pentru a colabora în ceea ce privește proiectul cu privire la dezvoltarea Munților Harghita și regiunea schiabilă.
Arhitectul Korodi Szabolcs a prezentat proiectul cu privire la Planul Urbanistic Zonal al Munților Harghita, Ferencz Csaba, directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Harghita a prezentat proiectul cu privire la Regiunea schiabilă Harghita, primarul localității Borsec Mik József, Borszék proiectul centrului balneoclimateric. Borboly Csaba i-a înmânat ministrului documentația acestor proiecte.
În continuare ministrul ungar a participat la sărbătoarea care a avut loc în Pasul Nyerges.

 

Miercurea-Ciuc, 13 martie 2015

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«decembrie, 2024»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774