Nu mai este nevoie să venim până la reședința județului pentru depunerea formularelor

Ajutor pentru IMM-uri

(0 Votări)23 vizualizări

 „Prin implicarea Consiliului Județean Harghita am dori să ajutăm comunitatea de afaceri din județul nostru, prin urmare îi încurajez pe întreprinzători să profite de această oportunitate”, a spus Borboly Csaba la o întâlnire care a avut loc săptămâna trecută. Președintele Consiliului Județean Harghita a invocat proiectul dezvoltat de Biroul pentru atragerea investițiilor din cadrul consiliului județean, care asigură ajutor pentru întreprinzătorii locali în procesul de depunere a celor trei documente oficiale. Astfel vor putea fi depuse la sediul birourilor teritoriale locale ale consiliului județean, documentele care până acum trebuiau depuse în fiecare lună la ANOFM și CNAS.

Documentele în cauză sunt registrul persoanelor aflate în concediu medical, solicitarea sumelor revendicate din concediile medicale, precum și registrul de documente al persoanelor proaspăt angajate, emise conform Legii 76/2002, art. 80 și 85. În prima lună s-ar lansa, cu caracter experimental, primirea acestor documente la Odorheiu-Secuiesc și Gheorgheni, urmând ca această posibilitate să se asigure și la Toplița și Cristuru-Secuiesc. Rolul birourilor teritoriale va consta în înregistrarea și livrarea zilnică a documentelor, însă nu se asumă responsabilitate pentru întocmirea corectă a documentelor care urmează a fi depuse. Documentele vor fi cerute în două exemplare, împreună cu numele, numărul de telefon și adresa de e-mail a persoanei de contact, pentru evitarea eventualelor probleme. Documentele adresate către AJOFM vor fi acceptate până la data de 23 a fiecărei luni, documentele adresate către CNAS pot fi acceptate în termen de 90 de zile de la înregistrare. Duplicatele înregistrate la reședința județului și depuse la birourile teritoriale, vor putea fi luate a două zi după depunere.
Adresele birourilor teritoriale ale Consiliului Județean Harghita:
Odorheiu-Secuiesc, str. 1 Decembrie 1948, nr. 9, tel.: 0266/21031
Cristuru-Secuiesc, Piața Libertății, nr. 55, etajul II, tel.: 0266/242771
Gheorgheni, Piața Libertății, nr. 12, tel./fax: 0266/361313
Toplița, Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 14, etajul II, biroul 214,tel./fax: 0266/315144
„Scopul principal al inițiativei este de a scuti antreprenorii de pierderea inutilă de timp și bani, birourile teritoriale devenind astfel mai populare”, a afirmat Barabás Csaba, liderul Biroului pentru atragerea investițiilor.
„Vrem să creăm o atmosferă confortabilă pentru întreprinzătorii din județ, vrem să schimbăm și să îmbunătățim activitatea acestora”, a mai adăugat vicepreședintele consiliului județean, Barti Tihamér.

 

Miercurea-Ciuc, 13 martie 2015
 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«decembrie, 2024»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774