Consiliul Judeţean Harghita prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita derulează și în anul 2014 Programul anual de finanţare a activităţii de asistenţă comunitară în localităţile izolate din judeţul Harghita. Programul cu un buget de 50.000 lei, poate fi accesat de persoane juridice fără scop patrimonial - asociaţii şi fundaţii cu profil de asistenţă comunitară sau culte religioase – constituite conform legii, care îşi desfăşoară activitatea în raza administrativ-teritorială a judeţului Harghita.
Ultima actualizare: vineri, 28 martie 2014
Printre activitățile programului pentru care se acordă finanţare nerambursabilă se numără:
a. Asigurarea asistenţei comunitare în localităţile izolate ale judeţului Harghita în colaborare cu consiliile locale şi organizaţiile neguvernamentale, în vederea sprijinirii persoanelor nevoiaşe, în următoarele condiţii:
Consiliul local asigură salariul asistentului comunitar
Persoana juridică fără scop patrimonial asigură mijlocul de transport şi posibilitatea comunicării (telefon mobil)
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita asigură cheltuielile aferente mijlocului de transport (combustibil şi reparaţii minore) , cheltuielile telefonice,
b. Dezvoltarea profesională și sporirea competențelor asistenților comunitari, în vederea îndeplinirii sarcinilor în mod eficient și efectiv, respectiv îmbunătățirea calității serviciilor prestate;
c. Susţinerea contribuţiei proprii pentru proiecte depuse în acest domeniu la diferite organisme de finanţare.
Solicitantul va depune propunerea de proiect la registratura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita, din municipiul Miercurea-Ciuc, Piaţa Libertăţii, nr. 5, camera 310, cod poştal 530140, respectiv şi sub formă electronică la adresa de e-mail : office@dgaspchr.ro.
Documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile constând în Ghidul solicitantului şi Cererea de finanţare, se pot procura de la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita, din Miercurea-Ciuc, Piaţa Libertăţii nr. 5, camera 310, persoana de contact: Orbán Emőke, telefon 0266 314711, interior 1651 şi de pe adresa de e-mail office@dgaspchr.ro.
Miercurea-Ciuc, 27 martie 2014
Ţi-a plăcut acest articol?(1 Votări)76 vizualizări