Putem avea un cuvânt de spus în privinţa finanţărilor UE

( Votări)33 vizualizări
Au avut loc discuţii în Miercurea-Ciuc cu privire la obiectivele de dezvoltare ale UE în perioada 2014–2020
 
În data de 15 noiembrie în palatul administrativ din Miercurea-Ciuc a avut loc o întâlnire cu participarea reprezentanţilor Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru, specialiştilor Consiliului Judeţean Harghita şi reprezentanţilor instituţiilor desconcentrate. La întâlnire a fost prezent Török Hanna, şeful de birou al Biroului Regional Harghita al ADR Centru şi administratorul public Birtalan József. Elaborarea planurilor în cauza va avea loc la nivel regional, iar în acest scop reprezentanţii ADR Centru au prezentat grupului de acţiune înfiinţat la nivelul judeţului Harghita obiectivele pentru viitor ale Uniunii Europene.
 
 
„ Este necesar să elaborăm un plan consultativ, care este în interesul locuitorilor din judeţ, şi trebuie să luăm toate măsurile necesare pentru a ne face auziţi” a declarat Birtalan József.
 
Din prezentările lui Mihai Pocanschi, directorul Departamentului de Politic Regionale al ADR Centru, şi al experţilor Adrian Izbăşescu şi Marius Duca reiese că în perioada 2014–2020 Uniunea Europeană pune accentul pe dezvoltarea, alinierea economică, regională şi socială. Conform planurilor numărul persoanelor sărace s-ar reduce cu 25%v prin crearea de noi locuri de muncă şi organizarea de cursuri de perfecţionare, fiind de asemenea acordat o atenţie deosebită protecţiei mediului. Conform celor prezentate în anul 2011, Uniunea Europeană a cheltuit 376 miliarde de euro pentru dezvoltarea regiunilor.
 
După prezentări au avut loc discuţii între cei prezenţi, aceştia căzând de acord cu reprezentanţii agenţiei, că toate documentele europene propuse spre dezbatere vor fi accesibile prin pagina web a ADR Centru, ca astfel documentele în cauză să poată fi modificate continuu prin propuneri.
 
 
 
Miercurea-Ciuc, 15 noiembrie 2011
 
  
POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«mai, 2024»
lmmjvsd
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774