În cadrul programului de colaborare cu cultele religioase a Consiliului Judeţean Harghita Episcopia Ortodoxă Română a Covasnei şi Harghitei a depus o cerere de finanţare cu titlul Prevenirea abandonului şcolar. Fondurile obţinute au fost destinate sprijinirii elevilor nevoiaşi în cadrul prin achiziţionarea de rechizite şcolare.
Ultima actualizare: luni, 12 septembrie 2011
În cadrul proiectului având un buget total de 36.000 de lei episcopia a depus documentaţie de proiect pentru achiziţionarea de rechizite pentru 200-250 de elevi pentru care consiliul judeţean a alocat 13 000 de mii de lei, restul sumei necesare fiind asigurat din aportul propriu a episcopiei.
În data de 9 septembrie la invitaţia episcopului de Covasna şi Harghita, Ioan Selejan, preşedintele consiliului judeţean, Borboly Csaba, alături de inspectorul şcolar adjunct Aurora Parfeni a vizitat sediul episcopiei când o parte din rechizite a fost înmânată directorului şcolii Liviu Rebreanu.
Cu această ocazie Borboly Csaba a declarat că consiliul judeţean în fiecare an sprijină bisericile din judeţul Harghita în funcţie de proporţia enoriaşilor şi asemenea anilor precedente s-a gândit şi la ajutorarea elevilor. Preşedintele consiliului judeţean a declarat că se va încerca extinderea acestei colaborări cu bisericile în cadrul legislaţiei de vigoare şi la o întrebare venită din partea presei a spus că astfel de iniţiative din partea consiliului judeţean nu au nicio conotaţie religioasă sau politică, ba chiar ar fi de dorit ca finanţarea cultelor din partea guvernului să se desfăşoare la fel cum se procedează consiliul judeţean.
La rândul său episcopul Ioan Selejan a spus că rechizitele distribuite înseamnă un ajutor eficient, tangibil, care pe lângă destinaţia propriu zisă de a uşura studiile şcolarilor are şi o latură mai subtilă, şi anume de a lua o povară de pe umerii părinţilor acestor copii şi de a diminua prăpastia socială şi financiară. Când fiecare elev are caiete şi ghiozdane asemănătoare, dispare latura vizibilă a inegalităţii sociale şi elevii nu se simt diferenţiaţi – a spus episcopul.