Consiliul de administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc şi-a ales preşedintele
Ultima actualizare: joi, 23 septembrie 2010
În cadrul şedinţei de inaugurare din data de 23 septembrie, Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc l-a ales în mod unanim ca preşedinte pe domnul Birta Antal, directorul Direcţiei Patrimoniului din cadrul Consiliului Judeţean Harghita. Mandatul este de şase luni.
Înainte de şedinţă, în prezenţa presei, Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita a predat steagul judeţului lui Demeter Ferenc, directorului spitalului, care l-a arborat pe clădire lângă steagul României şi al Uniunii Europene. În opinia preşedintelui autorităţii judeţene, pornind de la faptul că instituţia pe care o conduce nu demult a preluat spitalul, este natural ca steagul judeţului să fie arborat pe sediul acestuia.
În cadrul şedinţei consiliului de administraţie, Borboly Csaba a declarat că, autoritatea judeţeană planifică şi în anul restricţiilor bugetare continuarea investiţiilor. În acest an s-a finalizat cu succes extinderea ambulatoriilor de specialitate, valoarea totală a investiţiei fiind de aproximativ o sută de mii de euro. Aceste lucrări au fost necesare în vederea implementării proiectului „Reabilitarea, reamenajarea, modernizarea şi dotarea Ambulatoriului integrat al Spitalului Judeţean de urgenţă Miercurea Ciuc” în valoare totală de două milioane de euro. Totodată este în curs de derulare extinderea şi reamenajarea spitalului judeţean, în acest sens consiliul judeţean alocat pe acest an suma de cinci sute de mii de euro, iar în cazul în care Guvernul nu mai va asigura suma de cei trei milioane şi jumătate de euro încă necesară pentru realizarea investiţiei, suma va fi obţinută prin contractarea unui credit sau prin emiterea de obligaţiuni, a adăugat Borboly, accentuând că apartamentele de serviciu pentru medici au fost finalizate, fiind puse la dispoziţie doctorilor tineri, care prin această măsură pot fi atraşi în zonă, atenuând şi pe această cale lipsa de personal de specialitate.
Preşedintele autorităţii judeţene l-a caracterizat pe noul preşedinte al consiliului de administraţie, Birta Antal, ca fiind un bun specialist, care şi până acum şi-a îndeplinit funcţia cu profesionalism în calitate de director al Direcţiei Patrimoniului şi consideră că consiliul de administraţie va fi condus astfel de persoana corespunzătoare.
La şedinţă au mai luat parte Becze István şi Hajdu Gábor, consilieri judeţeni. Membrii consiliului de administraţie sunt: Birta Antal preşedinte, reprezentantul preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita, Miklóssy Enikő şi Zonda Erika, reprezentanţii Consiliului Judeţean Harghita, dr. Lőrincz Anna şi dr. Miron Cornelia din partea Direcţiei de Sănătate Publică Harghita, dr. Vitos Attila, reprezentantul Colegiului Medicilor, în calitate de observator, Dóczi R. János, reprezentantul Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, în calitate de observator şi Kovács Erika, reprezentantul sindicatului, în calitate de observator. Membri supleanţi: Dósa Erika şi Szilágyi Kinga, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Harghita, Máthé Árpád, reprezentantul preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita, dr. Füstös Zsuzsanna Éva şi dr. Vass Előd, din partea Direcţiei de Sănătate Publică Harghita, dr. Csutak Mária Magdolna, reprezentantul Colegiului Medicilor, în calitate de observator, respectiv Ambrus Zoltán Mihail, reprezentantul Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.