Conferință în spiritul zilei Bunei Vestiri la Miercurea-Ciuc
(0 Votări)144 vizualizări
S-a semnat la Miercurea-Ciuc, în cadrul conferinței Clustere și cercetare în industria lemnului, în sprijinul IMM-urilor, joi, 27 martie, actul constitutiv al clusterului din domeniul prelucrării lemnului. Membrii fondatori ai organizației „Hargita Wood” sunt Consiliul Județean Harghita, firmele și composesoratele din zona Ciuc, Asociația Antreprenorilor din zona Ciuc, Universitatea Sapientia, respectiv Facultatea de ingineria lemnului de Universitatea Transilvania din Brașov, Agenția de Dezvoltare Regională Centru.
Ultima actualizare: luni, 31 martie 2014
Printre scopurile organizației se numără inițierea proiectelor inovatoare, participarea la târgurile, expozițiile și evenimentele naționale și internaționale din domeniu, derularea proiectelor internaționale, elaborarea marketingului partenerial comun, colaborarea cu alte clustere, elaborarea propunerilor legislative, cunoașterea actelor legislative de către persoanele în cauză.
La workshop-ul organizat de Consiliul Județean Harghita, ADR Centru și Asociația Clusterelor din România – Clustero, a avut loc prezentarea proiectului ID:WOOD, care are ca scop promovarea și sprijinirea competitivității IMM-urilor. Președintele consiliului județean, Borboly Csaba, în discursul său, a vorbit despre inițiativele și activitățile instituției în cadrul proiectelor internaționale. Toate acestea au ca scop generarea de venit din lemnul local. În acest sens este nevoie de schimbul de experiență și de cunoaștere, astfel ca actorii locali din industria de prelucrare a lemnului, dar și cultele și școlile profesionale, să colaboreze. Exemplele în acest sens date de către Borboly Csaba au fost participarea în cadrul proiectului internațional RobinWood Plus, respectiv strategia de dezvoltare economică elaborată de consiliul județean. Unul dintre punctele acesteia are ca slogan Să construim din lemn! și are ca scop păstrarea și restaurarea imaginii satului tradițional. Borboly Csaba i-a salutat și pe elevii Liceului tehnologic Venczel József. Învățământul tehnologic este foarte important pentru consiliul județean, deoarece calitatea acestuia este în strânsă legătură cu rămânerea tinerilor pe tărâmurile natale și găsirea unui loc de muncă. Și cursul de cioplire a porților tradiționale, organizat de școala populară de artă este un bun exemplu pe care președintele consiliului județean a ținut să îl amintească.
„Consiliul Județean Harghita se străduiește să aibă un rol de catalizator și să prezinte exemplele bune de urmat. Mă bucură faptul că actorii din diverse domenii colaborează, consider că aceasta reprezintă cheia succesului”, a precizat Borboly Csaba. Totodată acesta a ținut să menționeze faptul că evenimentul are loc sub auspiciul șirului de evenimente inițiat de preotul franciscan Böjte Csaba, care are de asemenea legătură cu lemnul (se vor planta puieți). Se dorește ca activitatea clusterului să se extindă și să cuprindă și organizațiile civile.
A fost prezent la eveniment și senatorul Tánczos Barna care a subliniat că pentru a putea concura cu firmele multinaționale, IMM-urile trebuie să se asocieze în cadrul clusterelor. Vajda Lajos, vicepreședintele Asociația Clusterelor din România – Clustero consideră că odată cu înființarea clusterului este importantă și încrederea în acesta, iar pe lângă aceasta este nevoie de o viziune și strategie comună, dar și de activitatea voluntară desfășurată în cadrul acesteia.
Mihai Pocanschi, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Centru consideră că viitorul economiei românești se bazează pe astfel de clustere. Ovidia Caba, șef serviciu în cadrul ADR Centru a făcut o prezentare a proiectului ID:WOOD, al cărui principal scop este competitivitatea IMM-urilor. Conform celor spuse, demersurile de înființare a acestor clustere ar trebui sprijinită mai puternic de către sfera politică și de asemenea trebuie regândită politica de finanțare a IMM-urilor.
Arhitectul Köllő Miklós a vorbit despre construcțiile eco-regionale, iar Már István, președintele Asociației Székely Gyümölcs, despre cultivarea fructelor tradiționale. În cea de-a doua parte a evenimentului principala temă dezbătută a fost reprezentată de creșterea competitivității IMM-urilor.
Miercurea-Ciuc, 28 martie 2014
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)144 vizualizări