Aproximativ un milion de euro pentru Municipiul Gheorgheni
Mulţumită proiectului depus de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita, finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional, DMI 3.2, Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Gheorgheni se extinde cu o aripă nouă care va asigura douăzeci şi patru de locuri. Contractul de execuţie a lucrărilor în cadrul instituţiei subordonate Consiliului Judeţean Harghita a fost semnat în data de 19 decembrie 2011 în centrul din Gheorgheni de către directorul DGASPC Harghita, Elekes Zoltán şi Balázs-Bécsi József, proprietarul firmei de execuţie. Borboly Csaba, preşedintele autorităţii judeţene a declarat cu ocazia evenimentului că această investiţie este parte a fondurilor alocate Municipiului Gheorgheni prin Consiliul Judeţean Harghita.
Ultima actualizare: marţi, 20 decembrie 2011
„Modernizarea centrului este o necesitate, deoarece nu corespunde standardelor, iar persoanele aflate în îngrijirea centrului au dreptul la confort şi condiţii corespunzătoare”, a afirmat preşedintele consiliului judeţean, adăugând că ar fi necesară înfiinţarea de centre de zi pentru îngrijirea persoanelor vârstnice, ca astfel centrul din Gheorgheni şi celelalte instituţii similare să ofere îngrijire doar persoanelor cu adevărat nevoiaşe.
Conform celor declarate de directorul DGASPC Elekes Zoltán, o parte a persoanelor internate în centrul din Gheorgheni vor fi îngrijite pe viitor în Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică din Tulgheş, iar jumătate din cei cincizeci de persoane care vor rămâne vor fi cazate în camere cu două-trei paturi din noua aripă, ceea ce este un avantaj major, până acum existând şi camere cu opt paturi.
„Sper că prin această investiţie procesul de modernizarea instituţiilor de îngrijire socială nu se va opri, avem multe planuri”, a declarat directorul.
Prin proiect se va reabilita şi se va asigura dotarea Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Gheorgheni. Valoarea totală a proiectului este de 3.510.045,72 lei şi are o durată de implementare de 24 de luni. Conform contractului de lucrări, reabilitarea se va finaliza într-un an. Contribuţia proprie în proiect este de 2%. Proiectul cuprinde de asemenea dotarea centrului cu echipamente de specialitate.
În cadrul deplasării din 19 decembrie, preşedintele consiliului judeţean a vizitat şi Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică din Tulgheş, care este de asemenea reabilitat printr-un proiect al DGASPC Harghita finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional. Contractul de execuţie a lucrărilor a fost semnat în data de 17 noiembrie şi lucrările de reabilitare sunt în curs.
Vor fi construite apartamente de serviciu şi pentru medicii din Tulgheş
Borboly Csaba a vizitat de asemenea şi Spitalul de Psihiatrie din Tulgheş, în cadrul căruia au loc alte lucrări de reabilitare. Prin investiţie se vor construi două apartamente de serviciu pentru medici de specialitate şi vor fi de asemenea construite şi apartamente pentru personalul spitalului. Astfel nu se construiesc apartamente de serviciu destinate medicilor de specialitate doar în Miercurea-Ciuc, ci se încearcă asigurarea condiţiilor necesare şi în Tulgheş pentru a atrage medici de specialitate. În instituţie sunt în curs şi alte lucrări prin care se reabilitează acoperişul şi sistemul de alimentare cu apă, respectiv va fi schimbată tâmplăria.
Miercurea-Ciuc, 20 decembrie 2011