Un nou ajutor acordat localităţilor afectate de inundaţii

( Votări)70 vizualizări

În vederea remedierii pagubelor cauzate de inundaţii, în cadrul şedinţei din data de 30 august, Guvernul a alocat suma de 3 900 000 lei din fondul de rezervă bugetară. Destinatarii sumei alocate la propunerea Consiliului Judeţean Harghita şi a Instituţiei Prefectului  pot cheltui sumele acordate în vederea restabilirii infrastructurii afectate, reabilitării de drumuri judeţene, comunale, străzi, poduri.

Vor primi sprijin următoarele localităţi: Bălan, Bilbor, Mugeni, Ciceu, Dăneşti, Cârţa, Cozmeni, Siculeni, Racu, Leliceni, Mihăileni, Tomeşti, Sândominic, Sânsimion, Sântimbru, Atid, Joseni, Corbu, Lunca de Sus, Lunca de Jos, Lupeni, Feliceni, Mărtiniş, Mereşti, Plăieşii de Jos, Lueta, Satu Mare, Porumbenii Mari, Dealu, Ocland, Simoneşti, Avrămeşti, Vlăhiţa, Tulgheş, Vărşag.

În opinia lui Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita alocarea acestor fonduri dovedeşte încă o dată, că participarea UDMR la guvernare este benefică comunităţilor din judeţ, fiind mai uşor realizabil în acest fel promisiunea autorităţii judeţene de a veni în ajutorul localităţilor afectate, adăugând că „suma de aproximativ un milion de euro este un sprijin semnificativ, putând fi astfel alocate sume mai mari pentru reabilitarea drumurilor judeţene”.

Vestea cea bună a fost primită cu bucurie şi de către primarul din Lunca de Sus, Tímár Zsombor László. Răspunzând la întrebarea noastră a declarat că, apele au cauzat mari pagube localităţii, mai ales în Valea Ugra. „Vom cheltui suma primită pentru reabilitarea drumurilor comunale, acestea fiind cel mai serios afectate” a afirmat primarul. 

Înaintea luării acestei decizii a guvernului, Kelemen Hunor, Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, deputat din partea UDMR şi Borboly Csaba, în calitate de preşedinte al Organizaţiei Teritoriale UDMR Ciuc a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că reprezentanţii UDMR în parlament şi în cadrul autorităţilor publice locale şi judeţene au donat bani pentru ajutarea persoanelor afectate de inundaţii. Prin acţiunea caritabilă derulată în cursul lunii iulie s-au strâns aproximativ 200 000 de lei, suma fiind pusă imediat la dispoziţia localităţilor afectate.

  
POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«noiembrie, 2024»
lmmjvsd
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE