Elevii și-au ales reprezentanții la nivel național

(0 Votări)104 vizualizări

În perioada 4-7 februarie 2014, orașul Brașov a găzduit cel mai important eveniment pentru activitatea structurii reprezentative a elevilor din România. Adunarea Generală reprezintă momentul în care este ales în mod democratic noul Președinte al Consiliului Național al Elevilor, precum și cei doi Secretari Executivi ai organizației.

Evenimentul a fost organizat de Biroul Executiv al Consiliului Național al Elevilor și de Consiliul Județean al Elevilor Brașov cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov, al Ministerului Educaţiei Naţionale şi al altori parteneri locali şi naţionali.
Întâlnirea care a reunit peste 200 de elevi participanți în urma selecției naționale, venind din toate județele, a avut ca scop alegerea noului Președinte al Consiliului Național al Elevilor, a celor doi Secretari Executivi (al Departamentului de Educație și Comunicare și al Departamentului de Organizare Internă). Totodată, în urma desfășurării atelierelor tematice, delegații au conlucrat pentru întocmirea strategiei de dezvoltare organizațională a Consiliului Național al Elevilor pentru mandatul 2014-2015.
În urma desfășurării procesului electoral, au fost înregistrate următoarele rezultate: Eduard Mititelu - noul Președinte al Consiliului Național al Elevilor, Rareș Cătălin Bîrle – Secretar al Departamentului de Organizare Internă, Tudor Găitan – Secretar al Departamentului de Educație și Comunicare (Relații Externe).  Aceștia vor completa echipa ce formează Biroul Executiv al Consiliului Național al Elevilor, alături de cei opt președinți regionali: Delia Lepădatu (Nord-Est), Ioanis Divoiu (Nord-Vest), Filip Tisu (Vest), Alexandru Enăcică (Sud-Vest), Denis Adrian Andrei (Sud-Muntenia), Dariana Nistor (Centru), Cleopatra Alexandra Nestor (București-Ilfov), Tudor Codrin Bostan (Sud-Est).
Reprezentanții județului Harghita au fost următorii trei elevi: Anamaria Popa, în calitate de președinte al Consiliului Județean al Elevilor Harghita și membru cu drept de vot al Adunării (Liceul „Marin Preda” – Odorheiu - Secuiesc), Andreea Năfăreanu, prim-vicepreședinte al aceleiași structuri (Liceul „Sf. Nicolae” – Gheorgheni), Liviu Cucler (Liceul „Marin Preda” – Odorheiu - Secuiesc) și profesorul coordonator Simona Filip.

 

Deschiderea oficială a Adunării Generale a avut loc în data de 5 februarie 2014, în Sala festivă a Colegiului Naţional „Andrei Şaguna” din Braşov, în prezența consilierului Ministrului Educației Naționale, Albert Craiu, președintelui Asociației Consiliului Tineretului din România, Veronica Ștefan și mulți alții. Totodată, la închiderea oficială a evenimentului a fost prezent și ministrul Educației Naționale, prof. univ. dr. Remus Pricopie, care și-a arătat dorința de a avea o bună colaborare în acest mandat cu noul Birou Executiv, stabilind o întâlnire cu reprezentanții Ministerului Educației Naționale în luna martie.
De asemenea, reprezentanții autorităților locale au transmis mesajul de bun venit reprezentanților elevilor. În decursul celor  patru zile, partenerii Consiliului Național al Elevilor au prezentat rezultatele parteneriatelor din mandatul precedent, precum și tendințele actuale.
În urma încheierii acestui eveniment, în fiecare județ se vor face diseminări ale rezultatelor în cadrul consiliilor județene ale elevilor, Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor dovedindu-se a fi un cadru adecvat pentru schimburi de bune practici.
----
Despre Consiliul Naţional al Elevilor
Consiliul Naţional al Elevilor din România a fost înfiinţat în baza OMECT nr. 2782/2007. În prezent, Consiliul Elevilor funcţionează în baza Regulamentului de organizare şi funcţionare aprobat prin ordin de ministru nr.4247 din 26.06.2010.
Consiliile Elevilor sunt singurele structuri care apără interesele elevilor la nivel local şi naţional, promotori ai dezvoltării climatului şcolar, dar şi un cadru de dezvoltare, de educaţie civică autentică şi de formare a unor cetăţeni responsabili.
Consiliul Naţional al Elevilor este structura care reprezintă în prezent peste 3.200.000 de elevi din România, fiind un factor important al democratizării şcolii și încurajării relaţiei de parteneriat profesor-elev. Prin intermediul acestui cadru de organizare, elevii îşi pot alege reprezentanţii pe baza principiului legitimităţii, pot formula puncte de vedere specifice lor şi pot elabora propuneri pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii şcolare.

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«noiembrie, 2024»
lmmjvsd
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774