Nou director medical la spitalul județean de urgență din Miercurea Ciuc
(0 Votări)112 vizualizări
În acest an se organizează cea de a doua ediție a zilelor spitalului și conferințe științifice. Despre programul șirului de evenimente care va avea loc la acest sfârșit de săptămână, s-a organizat o conferință de presă la sediul consiliului județean, în data de 4 iulie. În debutul conferinței de presă a fost prezentat noul director medical al Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc, dr. Melles Orsolya.
Managerul instituției medicale, Konrád Judit i-a informat pe cei prezenți că începând din data de 2 iulie, spitalul are un nou director medical.
Ultima actualizare: joi, 05 iulie 2018
După cum a afirmat, directorul medical are un rol important în coordonarea activității spitalului aflat într-un proces de obținere a categoriei a doua. În acest scop în cadrul spitalului funcționează un centru de cercetare a cărui activitate va putea fi susținută de dr. Melles Orsolya care are o experiență semnificativă în acest domeniu.
Noul director medical i-a informat pe cei prezenți că a desfășurat o activitate similară la o clinică medicală privată de cercetare din Târgu-Mureș. A ales să facă parte din echipa spitalului județean având în vedere faptul că spitalul și-a diversificat gama de servicii furnizate, se află într-un proces de dezvoltare în care are un rol activ și consiliul județean. Totodată, Melles Orsolya și-a exprimat bucuria în ceea ce privește șansa oferită în vederea coordonării activității spitalului și a asigurat de întreaga colaborare pentru ca spitalul să devină un centru cu semnificație regională.
Barti Tihamer, vicepreședintele consiliului județean a afirmat că în comparație cu ediția de anul trecut, în acest an în cadrul zilelor spitalului, pe lângă conferințele științifice se vor organiza și ateliere de muncă, dezbateri de specialitate. Interesul ridicat față de acest eveniment demonstrează că este nevoie de organizarea de astfel de evenimente în cadrul cărora se pot dezbate noutățile din domeniu, fiind o bună oportunitate și pentru schimbul de experiență.
Consilierul județean Szentes Antal a menționat faptul că la întocmirea bugetului, în ultimii ani consiliul județean a acordat o atenție sporită investițiilor de la spitalul județean. După cum a afirmat, ediția din acest an a zilelor spitalului este diferită față de cea de anul trecut: anul trecut doar se discuta despre posibilitatea obținerii categoriei a 2-a la spitalul din Miercurea Ciuc, în vreme ce anul acesta s-au făcut pași semnificativi în acest sens, încadrarea spitalului în categoria a 2-a devenind un scop. Aceasta implică investiții semnificative, cum ar fi atragerea de medici specialiști, înființarea de noi secții, toate acestea realizându-se în folosul localnicilor, respectiv pentru lărgirea scalei de servicii medicale furnizate. Consilierul județean a menționat și buna colaborare care există între spitalul județean și Universitatea Sapientia. Scopul pe termen lung este ca spitalele din regiune – ex. spitalul Odorheiu-Secuiesc, Gheorgheni, Sfântu-Gheorghe – să colaboreze și prin activitatea lor să fie accesibilă în regiune o gamă largă de servicii medicale. La final a spus, că în funcție de posibilități, consiliul județean va sprijini activitatea și investițiile din cadrul spitalului și le-a urat tuturor succes în activitatea desfășurată.
Programul din acest an a zilelor spitalului a fost prezentat de Konrád Judit care a menționat că în comparație cu anul trecut, numărul prezentărilor științifice s-a dublat. Prima ediție s-a dorit să fie o întrevedere între colegii de breaslă, în acest an dat fiind faptul că activitatea spitalului s-a diversificat, la fel și gama serviciilor medicale, atelierele de muncă, prezentările științifice sunt de o amploare mai mare, alăturându-se specialiști din țară, dar și din străinătate. Asemenea, ediției anterioare porțile spitalului se vor deschide pentru publicul larg care dorește să obțină o imagine despre activitatea desfășurată în cadrul instituției, dar și în centrului de cercetare. La sediul consiliului județean, vor avea loc prelegeri cu privire la menținerea stării de sănătate și modul de viață sănătos.
În atașament găsiți programul detaliat al zilelor spitalului din acest an.
Miercurea Ciuc, 4 iulie 2018
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)112 vizualizări