Daune cauzate de animale sălbatice
vineri, 22 noiembrie 2024 19:08:28

Borboly Csaba a salutat inițiativa prefectului Andrei Jean-Adrian

(0 Votări)44 vizualizări

La ședința ordinară a colegiului prefectural care a avut loc luni, 31 august și la care a fost prezent și președintele Consiliului Județean Harghita, s-au întreprins pași concreți în ceea ce privește atacurile urșilor. Prefectul județului, Andrei Jean-Adrian a atras atenția asupra problemelor cauzate de pășunatul ilegal, lipsa informării corecte a populației, respectiv asupra rolului pe care îl are amplasarea gardului electric. De asemenea, prefectul a afirmat că în vederea stopării atacurilor urșilor este nevoie și de eliberarea de autorizații de vânătoare de la ministerul de resort și pentru exemplarele de urși de talie mică și mijlocie.

„Mă bucur și doresc să salut faptul că în sfârșit după doi ani de intervenții, sesizări și propuneri pe care le-am înaintat în ceea ce privește atacurile urșilor, azi au fost formulate propuneri concrete din partea prefecturii, menite a veni în sprijinirea soluționării acestei probleme. De la primele mele sesizări, am organizat numeroase dezbateri și întrevederi cu reprezentanții instituțiilor, specialiștii din domeniu și cu toate părțile implicate și astfel au luat naștere numeroase propuneri în acest sens. Este nevoie de reducerea birocrației și trecerea în competența județeană a acelor activități care pot conduce la rezolvarea acestei probleme”, a afirmat Borboly Csaba.

Despre inițiativa Consiliului Județean Harghita în acest sens puteți afla mai multe informații pe pagina de web http://daune.judetulharghita.ro.

Miercurea-Ciuc, 31 august 2015