Pe data de 21 septembrie un nou atac de urs a avut loc în comuna Sâncrăieni, pe câmpul din spatele spălătoriei auto. Ursul a apărut cu un pui și l-a atacat pe localnicul de 53 de ani Pap László, care lucra pe câmp. Victima s-a ales cu răni grave pe ambele brațe, pe piept și este posibil ca plămânii să fi fost afectați. A avut zgârieturi la față, pe burtă și la șolduri. După analizele necesare, victima a fost operată la Spitalul Județean de Urgență Miercurea-Ciuc.
Ultima actualizare: luni, 24 septembrie 2018
Președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba a anunțat ministrul mediului, Grațiela Gavrilescu, președintele Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, Adi Croitoru, care au promis investigarea cazului. Asociația Vânătorilor Szilos a pregătit documentație pentru eliberarea avizului de derogare. Adi Croitoru după discuția cu ministrul mediului a afirmat, ca derogarea se va emite luni.
– Dat fiind numărul de exemplare prezente pe teritoriul județului Harghita, ministerul trebuie să acorde o atenție specială județului nostru, deoarece atacurile urșilor asupra gospodării și oameni sunt aproape zilnice. Ursul care a atacat vineri la Sâncrăieni, a mai făcut ravagii în gospodăriile din zonă, reprezintă un pericol real asupra oamenilor din sat, de aceea trebuie neapărat extras. Cerem de la minister, să aprobe de îndată cererile din județul Harghita, și atragem atenția asupra faptului că relocarea urșilor cu pui nu este o soluție, deoarece este aproape imposibilă capturarea lor în același timp – a declarat Borboly Csaba.
Miercurea-Ciuc, 21 septembrie 2018
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)63 vizualizări