Daune cauzate de animale sălbatice
vineri, 22 noiembrie 2024 18:49:54

Ursul, în vizită la spitalul județean din Miercurea Ciuc

Autoritățile sunt neputincioase, până nu se întâmplă „ceva”

(0 Votări)64 vizualizări

Se propagă cu repeziciune vestea conform căreia în data de 18 iulie, în apropierea Spitalului Județean de Urgență din Miercurea Ciuc a fost văzută la păscut o ursoaică cu trei pui. Mai mulți angajați ai spitalului au imortalizat momentul cu telefoanele mobile. Primul care a relatat despre acest fapt a fost Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita prin intermediul paginii sale de socializare. Nu e de mirare, dat fiind faptul că ursul se afla la doar câțiva metri de locul în care acesta locuiește împreuna cu familia sa.

„Până acum am atras atenția în calitate de președinte al Consiliului Județean Harghita, asupra siguranței locuitorilor din județ având în vedere faptul că numărul de urși, de pagube și atacuri produse de aceștia s-au înmulțit. Situația înspăimântătoare de azi mă afectează personal, ursul s-a aflat la câțiva metri de grădina noastră, unde copiii mei se joacă zi de zi. Este normal ca în secolul XXI, să ne fie teamă de un urs care intră nestingherit în teritoriile locuite din reședința de județ? Este absurd!”, a afirmat Borboly Csaba.

Despre incident, președintele consiliului județean a mai declarat: „Practic a fost la 25 de metri de casa mea. Acum sunt aici jandarmii și lucrătorii silvici și încearcă să-l alunge. Din păcate nu există alte măsuri legale, și în ceea ce privește relocarea decizia aparține ministerului. Iar această decizie nu este imediată”, a conchis președintele consiliului județean.

„Vom solicita urgent de la asociația de vânătoare și de la minister relocarea ursoaicei. Totodată, solicităm de la minister aprobarea unui plan de intervenție descentralizată pentru exemplarele care intră în mod regulat în zonele locuite de oameni”, afirmă Borboly Csaba. În ultima vreme s-a semnalat consiliului județean faptul că în mai multe locații din municipiul reședință de județ au fost văzute ursoaice cu doi sau trei pui.

Mai multe persoane au văzut o ursoaică cu doi pui pe pârtia de schi de la Șumuleu-Ciuc și în zonă, la benzinăria OMV la intrare în Miercurea Ciuc dinspre localitatea Sâncrăieni. În urmă cu câteva săptămâni, locuitorii din parcul de locuințe Natúr din Jigodin au semnalat că în apropiere este văzută frecvent o ursoaică cu trei pui. Ieri, urși au fost văzuți în apropierea spitalului județean din Miercurea Ciuc.

„Susținem planul de management al ministerului, dar de la plan la fapte este un drum lung. Și se pare că nici urși nici oamenii nu vor avea răbdarea necesare implementării acestuia. Această atitudine este inacceptabilă și iresponsabilă, nu mai e mult și vor fi urși și în locurile de joacă”, afirmă Borboly Csaba.

Borboly Csaba le cere locuitorilor din județ ca în cazul în care se confruntă cu situații similare, să le semnaleze pe acestea la adresa de e-mail info@borbolycsaba.ro. Pe harta atașată găsiții locațiile în care au fost văzuți urșii.

Măsurile întreprinse cu privire la daunele provocate de urși puteți să le accesați la următoarele link-uri: http://judetulharghita.ro/daune.html  https://www.facebook.com/pericolursi/ .

Miercurea Ciuc, 19 iulie 2018