La granița de județ, între Uilac, localitatea Săcel și Vețca, județul Mureș a avut loc joi, 26 ianuarie 2017 o întâlnire între președinții consiliilor județene Harghita, Borboly Csaba și Mureș, Péter Ferenc. Tema întâlnirii a fost reprezentată de reabilitarea drumului de legătură dintre cele două județe. Președintele Consiliului Județean Harghita a fost prezent la întâlnire cu reprezentanții instituției, consilierii județeni, respectiv primarul localității Săcel. Borboly Csaba a amintit importanța fortificării legăturilor familiale ale localnicilor, iar în acest sens este nevoie de conlucrarea și colaborarea dintre cele două județe. Péter Ferenc a afirmat că una dintre prioritățile stabilite este stoparea caracterului de capăt de drum a localităților care sunt amplasate la granița dintre județe, respectiv refacerea utilității drumurilor județene care traversează aceste localități. A amintit aici și drumurile care fac legătură între Șiclod – Sărățeni, Goagiu – Bezid, unde au avut loc anul trecut în septembrie vizite comune ale celor două delegații ale județelor Harghita și Mureș.