Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Petres Sándor, Fülöp Otília, arhitectul-şef, respectiv Romfeld Mária Magdolna, directoarea Direcţiei Juridice din cadrul Consiliului Judeţean Harghita s-au întâlnit săptămâna trecută cu Kecse Előd şi Székely Ernő, primarii localităţilor Sântimbru şi Sâncrăieni, respectiv cu Kurkó Árpád, directorul SC Perla Harghitei SA. Motivul întâlnirii a constat în faptul că SC Perla Harghitei SA a depus o cerere la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale privind obţinerea unei aviz de perimetru de protecţie hidrologică, care extinde pentru întreaga zonă de protecţie hidrologică prevederile legale aplicabile numai în cazul ariilor de protecţie specială.