Culte religioase din Harghita
sâmbătă, 16 noiembrie 2024 16:22:04
Programul anual de cooperare 2015

 

 
ANUNŢ DE PARTICIPARE
pentru concursul de proiecte organizat în cadrul
Programului anual de cooperare al Consiliului Județean Harghita în vederea sprijinirii unor activități ale cultelor religioase, pe anul 2015
 
 
1. Autoritatea Contractantă: Judeţul Harghita prin Consiliul Judeţean Harghita, Miercurea Ciuc, Piața Libertăţii nr.5, Cod Fiscal 4245763, tel. 0266-207720, fax 0266-207703.
 
2. Solicitanţii pot fi: cultele religioase recunoscute de lege care îşi desfăşoară activitatea în raza administrativ-teritorială a judeţului Harghita.
 
3. Reglementări legale privind acordarea de finanţare nerambursabilă:
• Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,
• Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor
• Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare;
 
4. Se acordă finanţare nerambursabilă pentru activităţi întreprinse în judeţul Harghita, care vizează:
(În cadrul programului vor fi finanțate acțiuni și evenimente organizate începând cu luna mai! Vor fi finanțate numai evenimentele județene sau cel puțin regionale. Contribuția proprie - minim 50%)
 
5. Durata programului: anul 2015.
 
6. Locul și data limită de depunere a propunerilor de proiecte:
Solicitantul va depune propunerea de proiect la registratura Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea Ciuc, cod poștal 530140, Piața Libertăţii nr. 5; sau biroul territorial din mun. Toplița, B-dul Nicolae Bălcescu, nr.  14 (Sediul Primăriei), etaj II., camera 214. Data limită pentru depunerea propunerilor de proiecte:  30 ianuarie 2015, orele 16.00.
 
7. Solicitarea finanţării nerambursabile: Documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile constând în Cererea de finanţare, se pot procura de la sediul Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea-Ciuc, Piața Libertăţii nr. 5, camera 206, sau de la biroul teritorial din Toplița. Persoana de contact: Lukács Levente, telefon: 0734994372, e-mail: lukacslevente@judetulharghita.ro şi de pe site-ul culte-religioase.judetulharghita.ro .